Antena LIVE

Curs valutar

Video

Incendiul de la Ferma Dacilor: Dinicu a adus argumentul suprem în fața judecătorilor. De ce le-a cerut să fie lăsat în libertate

Incendiu la Ferma Dacilor. Cornel Dinicu, patronul de la Ferma Dacilor, află mâine dacă va rămâne în arest. În fața instanței a declarat că nu este un pericol social și că mai are patru copii de crescut, pe lângă drama prin care a trecut, şi anume că i-a murit un băiat în incendiu.

De la 08.01.2024, 20:32
WhatsApp
Vezi și:

"Patronul Fermei Dacilor susține că a fost vorba despre o mână criminală și că focul a fost pus. Asta a susținut în fața magistraților și apărarea a întărit acest argument prin faptul că în noaptea respectivă era un eveniment în familie, iar restaurantul a rămas deschis pe timpul nopții. A mai spus Cornel Dinicu faptul că avea hidranți în interior și exterior și senzori de fum, care în noaptea incendiului nu au funcționat. Cu Observator au vorbit reprezentanții firmei care se ocupa de mentenanță, care au confirmat că au fost anunțat că senzorii de fum nu funcționau, dar au precizat că nu au fost chemați să remedieze această problemă și nici că au oferit servicii de mentananță. Dinicu a folosit această dramă în instanță și a precizat că mai are patru copii de crescut și că nu este un pericol social, așa că cere eliberarea din arest preventiv. Magistrații de la Tribunalul Prahova vor lua o decizie", a transmis reporterul Observator Bianca Iacob. 

Spovedania publică a lui Cornel Dinicu, după incendiul de la Ferma Dacilor

După o lungă tăcere, o spovedanie publică la fel de lungă. Patronul de la Ferma Dacilor şi-a spus pe Facebook varianta lui despre tragedia din a doua zi de Crăciun. Incendiul care a omorât opt oameni, inclusiv pe fiul lui de 11 ani, a fost pus de o mână criminală, spune el. Cornel Dinicu se declară victima perfectă şi dă vina pe autorităţi: birocraţia l-ar fi obligat să deschisă pensiunea fără autorizaţii. 

"Acestea sunt nopțile de priveghi ale fiului meu" - aşa începe postarea pe Facebook patronul pensiunii. "Mesajul acesta e spovedania publică pe care nu mă așteptam să o fac vreodată, e durerea unui tată care își îngroapă fiul", continuă el, şi spune: "Am înțeles că după înmormântarea fiului urmează să fiu arestat". Explică în continuare că vrea să spună adevărul său.

Pe acelaşi subiect

În lunga postare, patronul spune versiunea sa - de ce a funcţionat ferma 10 ani fără autorizaţii de construcţie şi de securitate la incendiu.

"Documentele pe care le cereau (autorităţile - n.r.) erau imposibil de obținut. (...) Nu mă dezic de ce am făcut, dar birocrația se pare ca a învins iar. (...) N-am găsit nici rezolvare, nici înțelegere de la autorități", a scris Cornel Dinicu pe Facebook.

Procurorii anticorupţie îl contrazic. Au redeschis o anchetă care arată că pompierii care ar fi trebuit să îl controleze şi să îi închidă pensiunea, de fapt îi protejau afacerea ilegală. 

Bianca Iacob

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4. ...

ferma dacilor incendiu cornel dinicu
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024