Medicul Ion Alexie avertizează: La iarnă ne așteaptă o triplă infectare
Medicul Ion Alexie, infecţionist la un spital din Las Vegas, a avertizat că nu vom scăpa de coronavirus nici la iarnă. În anotimpul rece, oamenii ar putea contracta, în afară de COVID-19, gripa și infecțiile cu stafilococ.
De Veronica Micu la 14.05.2020, 10:50- Ion Alexie este specialist în boli infecţioase şi medicină internă în Las Vegas.
- Reputatul medic recomandă vaccinarea antigripală și antipneumococică.
Dr. Ion Alexie a avertizat asupra unui triplu pericol la care putem fi expuşi în această iarnă.
"La iarnă vom avea ceea ce eu numesc 'triple jeopardy', (pericol triplu - n.red.), adică avem şanse să ne infectăm în acelaşi timp cu influenza, care este gripa, cu Covid 19, şi toată lumea ştie că după aceste infecţii virale pacienţii fac pneumonii bacteriene cu pneumococ, şi de multe ori cu stafilococ", a declarat medicul Alexie în cadrul emisiunii "Marius Tucă Show".
Potrivit specialistului, cea mai bună cale pentru a ne ţine departe de problemele de sănătate este vaccinarea anti-gripală şi anti-pneumococică.
"Oamenii cu vârsta de peste 65 de ani trebuie vaccinaţi pentru pneumococ, bacteria care produce cele mai frecvente pneumonii.
Şi pentru pacienţii între 19 şi 65 de ani care au boli cronice, acele boli cronice care pun pacienţii la risc pentru Covid", a spus dr. Ion Alexie, potrivit Mediafax.
El speră ca în curând să fie inventaţi anticorpii monoclonali, forme identice create în laborator ale anumitor tipuri de anticorpi. În lipsa unui vaccin, imunoterapia ar putea fi salvarea în viitor.
Citește și: