Antena LIVE
Video

Izvoarele de munte, din ce în ce mai poluate. Chiar şi în zonele mai puţin vizitate, particulele de microplastic depăşesc valorile normale

Munţii noştri aur poartă sau corect spus, plastic poartă. Un studiu realizat pe apele de munte din ţara noastră demonstrează poluarea pânzelor freatice cu microplastic. Cercetarea a fost efectuată timp de 3 ani pe lacul de acumulare de la Siriu, din judeţul Buzău, iar concluziile sunt îngrijorătoare. Nici măcar izvoarele de munte nu mai sunt pure. 

De la 18.07.2023, 08:43

Timp de 3 ani, biologii Apelor Romane, au prelevat probe din apa şi sedimentele lacului de acumulare Siriu, dar și din răul Buzău. Iar rezultatele sunt dezastruoase! 90% din poluanţii găsiţi sunt din plastic. Adică PET-uri, pungi sau obiecte de unică folosinţă.

Alina Constantin, biolog ABA Buzău Ialomița: Am încercat să corelăm perioadele de inundaţii cu acumularea de microplastic. 

În toate cele 19 probe prelevate, biologii au găsit peste 4.000 de particule de plastic. Doar într-un kilogram de sediment au fost descoperite 200 de particule, în timp ce într-un metru cub de apă au fost găsite 3 particule.

Studiul are ca scop schimbarea legii protecţiei mediului

Pe acelaşi subiect

Oana Ristea, biolog ABA Buzău Ialomița: Acest microplastic este peste tot. Este un semnal de alarmă că este prezent, având în vedere că zona în care am făcut proiectul pilot este într-o zona de munte, cu puţine localităţi, cu un turism care este acum în dezvoltare.

Irina Mircea, purtător de cuvânt ABA Buzău Ialomița: Toate rezultatele studiilor vor fi publicate împreună cu cele realizate de partenerii noştri din Grecia, Turcia, Armenia şi Republica Moldova în diferite reviste ştiinţifice. 

Analizele fac parte din cadrul proiectului Protect Stream 4 Sea, ce are ca scop reducerea cantității de deșeuri care ajunge în Marea Neagră. Scopul studiilor este unul cât se poate de simplu - specialiştii vor să schimbe legea de protecţie a mediului, pentru că doar aşa ar reuşi să mai reducă din poluarea apelor.

Ți-a plăcut acest articol?

ape poluare plastic studiu
Întrebarea zilei
V-aţi simţit discriminaţi la interviul de angajare din cauza vârstei?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Ce trebuie să știe toți românii care returnează ambalaje SGR. Este obligația...
Fanatik.ro
Publicat 18.05.2024
Orașul din România în care se mută tot mai mulți tineri și pensionari....
Fanatik.ro
Publicat 18.05.2024
Curând vom fi martorii unui eveniment unic în viață
spotmedia.ro
Publicat 14.05.2024
Adevărul despre CEL MAI CONSUMAT aliment de români! Doctorul Vlad Ciurea:...
Gandul
Publicat 18.05.2024
Femeia prinsă făcând plajă pe șalupa Poliției Locale din Timișoara a...
Adevărul
Publicat 16.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 19 mai 2024. Berbecii au parte de un moment de claritate...
CaTine
Publicat 18.05.2024
Cum se simte premierul Robert Fico, după ce a fost împușcat de cinci ori. Noi...
spynews.ro
Publicat 18.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Cel mai mare viciu al Mariei Cârneci. Interpreta de muzică populară nu s-a...
Click.ro
Publicat 18.05.2024
Clone AI ale rudelor decedate sunt vândute în China. Ce preț au copiile cu...
Useit
Publicat 18.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Un milionar cu 25 de ani mai mare ar fi noul iubit al Simonei Halep. Imagini...
Redacţia.ro
Publicat 16.05.2024
Ciclonul care afectează Europa ajunge și în România: „Ne așteptăm la un...
libertatea.ro
Publicat 18.05.2024
Kelly Clarkson a dezvăluit că pierderea ei în greutate este rezultatul...
ZU
Publicat 18.05.2024
Aluat simplu pentru tarte. Rețeta clasică de aluat fraged
Hello taste
Publicat 18.05.2024
Greșeli de disciplină pe care le poți face la început de drum. Cum îți poți...
Deparinti
Publicat 18.05.2024
Noi reguli pentru țăranii care vând în piețe. ”Eram doctori...
ziare.com
Publicat 16.05.2024
William Levy revine în două proiecte profesionale noi. Actorul își continuă...
Happy
Publicat 16.05.2024
Mâncare procesată și ultraprocesată. Ce alimente intră în aceste categorii...
Medicool
Publicat 18.05.2024
VIDEO | Soţia lui Băluţă a surprins şi reporterul cu ce a spus în interviu,...
orangesport.ro
Publicat 12.05.2024