Antena LIVE

Curs valutar

Video

Ligia Deca trimite Corpul de Control în Odorheiu Secuiesc. Clădirea internatului nu a fost expertizată seismic

Ministrul Educației a declarat, marți, la Odorheiu Secuiesc, că imobilul în care funcționa internatul al cărui perete s-a prăbușit luni nu era expertizată din punct de vedere seismic. Ligia Deca a anunțat că va fi demarată și o anchetă a Corpului de control al ministerului Educației pentru a vedea dacă sunt prevederi ale legislației care nu au fost respectate.

De la 19.12.2023, 14:51
WhatsApp

Ministrul Educației a mers marți la Odorheiu Secuiesc, unde o parte din clădirea internatului unui liceu s-a prăbușit peste elevi. Ligia Deca le-a declarat jurnaliștilor că acea clădire nu era expertizată tehnic și de aceea nu era încadrată în nicio categorie de risc seismic. Ministrul a precizat că responsabilitatea pentru expertizare și punerea în siguranță a clădirii este partajată între proprietar și cei care o administrează, respectiv Arhiepiscopia Romano-Catolică și primărie.

"Clădirile aparțin Arhiepiscopiei Romano-Catolice Alba Iulia. Ele sunt închiriatede către autoritatea publică locală pentru a se desfășura activități educaționale și pentru internat, așa cum este clădirea care a căzut, asta înseamnă că responsabilitatea pentru punerea în siguranță este partajată între proprietar și cei care o administrează. Riscul seismic nu a fost expertizat, avem acea evidență a tuturor clădirilor cu scop școlar pe care o publicăm pe site-ul Ministerului Educației, unde clădirea cu scop internat nu a fost expertizată, nu era încadrată în risc seismic", a precizat ministrul.

Corpul de Control va analiza tragedia din Odorheiu Secuiesc

Deca a anunţat că va fi demarată și o anchetă a Corpului de control al ministerului Educației, pentru a vedea dacă sunt prevederi ale legislației care nu au fost respectate.

Pe acelaşi subiect

"Este în desfășurare o anchetă, care este desfășurată de cei în drept, poliție, parchet, așteptăm rezultatele acestei anchete, vom demara și noi o acțiune a corpului de control a Ministerului Educației pentru a stabili dacă prevederi ale legislației în educație sau a legislației secundare care nu au fost îndeplinite, este o procedură normală în astfel de cazuri", a spus Ligia Deca.

Ea a precizat că "oricine ar fi vinovat va fi tras la răspundere. (…) În astfel de cazuri trebuie să ne asumăm cu toții responsabilitatea de a afla cine este responsabil și apoi să se aplice sancțiunile".

Luni după-amiază, clădirea internatului Liceului ”Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc s-a prăbuşit parţial. Patru elevi au fost prinşi sub dărâmături. Două eleve au fost scoase de salvatori conştiente, o a treia a fost resuscitată şi a răspuns manevrelor medicilor fiind transportată ulterior de la Odorhei la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş, în stare critică, iar cea de-a patra victimă este un băiat de 17 ani declarat decedat după ce au fost făcute manevrele de resuscitare.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

odorheiu secuiesc internat camin prabusit david internat prabusit ligia deca
Întrebarea zilei
V-ați gândit vreodată să dați în judecată o instituție a statului?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Deții cont și card la Banca Transilvania? Foarte mulți clienți vor beneficia...
Fanatik.ro
Publicat 04.02.2025
Cum e să discuți cu Trump: „Dacă ești slab, te mănâncă. Dacă nu...
spotmedia.ro
Publicat 04.02.2025
Anul în care un asteroid ar putea lovi Pământul. „Este una dintre cele mai...
spotmedia.ro
Publicat 31.01.2025
L-am găsit pe celebrul general DIE Ristea PRIBOI, dispărut din viața publică...
Gandul
Publicat 04.02.2025
Fostul cancelar german Gerhard Schroeder, spitalizat de urgență. Prietenul lui...
Adevărul
Publicat 04.02.2025
Cum a sărbătorit Chef Richard Abou Zaki ziua fiicei sale: „Am avut două...
A1
Publicat 04.02.2025
Horoscopul zilei de 4 februarie 2025. Peștii primesc o veste bună. Află ce se...
CaTine
Publicat 04.02.2025
Antena 1 anunță concurenții sezonului 21 Te cunosc de undeva! Artiștii...
spynews.ro
Publicat 04.02.2025
A intrat în casa lui Valentin Ceaușescu și a rămas șocat: „O cameră cum...
GSP
Publicat 03.02.2025
Facultatea prestigioasă din România unde studenții rămân repetenți pe...
Click.ro
Publicat 04.02.2025
Meta confirmă un atac WhatsApp. Ce poți face pe aplicație pentru a te proteja
Useit
Publicat 04.02.2025
"Doamne, ce amar..." Soția vicepreședintelui Consiliului Județean...
Redacţia.ro
Publicat 04.02.2025
Cine este Andreea Cosma, notărița implicată în dosarul Nordis. Fiică de baron...
libertatea.ro
Publicat 04.02.2025
The Weeknd a avut o apariție neașteptată la Premiile Grammy 2025, la patru ani...
ZU
Publicat 04.02.2025
Tort Red Velvet cu vișine din compot și cremă de cocos
Hello taste
Publicat 04.02.2025
Cum să înveți copilul să consume mai multe legume în sezonul rece
Deparinti
Publicat 04.02.2025
Nurgül Yeşilçay, gest romantic pentru iubitul ei de ziua lui. Cum au...
Happy
Publicat 03.02.2025
Situație halucinantă în cazul Caracal! Părinții Alexandrei Măceșanu cer...
BZI
Publicat 03.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
De ce nu este indicat să smulgi părul din nas. La ce riscuri te poți expune
Medicool
Publicat 04.02.2025