Mai multe familii din Sighișoara, disperate din cauza șemineului folosit de un vecin. Le iese fum din pereţi, pe la întrerupătoare şi prize şi se tem că pot fi intoxicaţi
Pericol într-o locuinţă din Sighişoara. Mai mulţi locatari care stau la etajul unu al unei case s-au trezit că le iese fum din pereţi pe la întrerupătoare şi prize. De vină ar fi vecinul de la parter, care face foc într-un şemineu fără să fi verificat hornul înainte. Poliţiştii locali şi un coşar au identificat problemele, însă nu pot face nimic, aşa că pericolul rămâne. Oamenii se tem că pot fi intoxicaţi cu fum.
De Redactia Observator la 19.01.2024, 10:19Oamenii spun că fumul vine de la vecinul de sub ei care deşi are un horn defect, se încălzeşte la un şemineu pe lemne.
Virginia Costea, proprietar: Vecinii de sub noi fac foc cu lemne într-un şemineu. Ori noi sumtem foarte supăraţi, fiindcă la ora actuală unde este fum iese şi foc. Într-o zi poate să iasă un incendiu.
Disperaţi, locatarii au anunţat autorităţile, iar poliţia locală şi un hornar profesionist au făcut mai multe verificări.
Mircea Bălșoianu, hornar: Am putut să facem o verificare din punctul de vedere al etanșeității, care ne-a confirmat de fapt ceea ce sesiza beneficiarul, respectiv fumul și gazele fierbinți care ies pe prize, pe la întrerupăroare în locuinţă și risc major de incendiu.
- Două autobuze electrice au luat foc din senin pe o stradă din Londra. Sute de vehicule au fost retrase din circulaţie
- Bărbat mort, după ce casa i-a fost cuprinsă de flăcări, în Brăila. Fiul său a reuşit să se salveze în...
- Apartament mistuit de foc lângă Piaţa Victoriei din Capitală. Munţi de gunoaie s-au făcut scrum, peste femeia...
Fum din prize şi pericol de incendiu în mai multe locuinţe din Sighişoara, din cauza șemineului folosit de un vecin
Hornul comun al celor două locuinţe este problema principală. Dar refacerea și reconstrucția acestuia nu se poate face deoarece unul dintre locatari nu este de acord. Între timp a fost sesizat şi Inspectoratul pentru situații de urgență Mureș și primăria Sighișoara.
Oana Sittya, purtător de cuvânt Primăria Sighișoara: Cercetările sunt în derulare, urmând ca petentul şi ISU să primească răspuns în termenul legal.
Dacă nu vor reuşi să rezolve problema, oamenii sunt hotărâţi să apeleze la instanţă.