Antena LIVE

Curs valutar

Foto

Mama Sofiei și concubinul ei au fost arestați. Au spus că micuța de 2 ani s-a înecat în cadă, deși avea coaste rupte, fracturi și urme de lovituri

Mama micuței Sofia și concubinul ei au fost arestați pentru 30 de zile, după moartea suspectă a copilei de doi ani. Femeia a susţinut că a fost vorba de un accident, ca fetiţa s-ar fi înecat în cadă, după ce a lăsat-o nesupravegheată timp de trei minute, însă documentele medicale arată că pe trupul ei s-au găsit urme vechi de lovituri, fracturi şi coaste rupte.

De la 17.09.2021, 15:16
WhatsApp
Medicii s-au luptat să o salveze pe Sofia, însă trupul ei a cedat Observator

"La data de 08 septembrie polițiștii ieșeni au fost sesizați de către reprezentanții unei unități medicale despre faptul că, în seara zilei de 7 septembrie, o minoră de 2 ani a fost adusă de mama sa, care le-ar fi declarat că ar fi lăsat-o nesupravegheată pe aceasta aproximativ 3 minute în cada cu apă, iar când a revenit a găsit copilul inconștient. Întrucât la data de 12 septembrie a fost constatat decesul copilului, a fost dispusă efectuarea necropsiei. Politiștii Serviciului de Investigații Criminale Iași efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și rele tratamente aplicate minorului, pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor care se impun", a transmis IPJ Iași.

Mama și concubinul ei, duși în arest pentru 30 de zile, după moartea Sofiei

"Ieri, 16 septembrie ac, in baza probatoriului administrat în cauză, un bărbat și o femeie, bănuiți de comiterea faptelor au fost reținuți de polițiști și introduși în Arestul IPJ Iași. Astăzi, 17 septembrie ac, cei doi au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași care a dispus prezentarea lor Judecătoriei Iași cu propunere de arestare preventivă. Instanța a admis propunerea unității de parchet și a emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile atât pe numele femeii cât și al bărbatului. Cei doi vor fi reintroduși în Arestul IPJ Iași", au mai anunțat reprezentanții Poliției.

Tatăl fetiţei de 2 ani o bănuieşte pe fosta parteneră că a ucis-o

Pe acelaşi subiect

O crimă îngrozitoare mascată printr-un accident banal? Este întrebarea care-l bântuie pe tatăl micuţei de nici doi ani din Iaşi după dispariţia fetiţei sale. Bărbatul crede că fosta sa parteneră e vinovată pentru moartea copilei şi a depus plângere penală împotriva ei. Răpus de durere le-a spus reporterilor Observator varianta sa.

Daniel Mazăre, tatăl fetiței

Eu cred că a fost chinuită.

Sunt mărturiile pline de durere ale tătălui Sofiei. Bărbatul e în stare de şoc. Încă nu-şi poate reveni din traumă. Cum ar putea înţelege că fetiţa pe care o strângea la piept în urmă cu câteva zile, azi nu mai e. Are privirea împietrită. Cu greu se ţine pe picioare. Nu crede că fiica sa a murit înecată, aşa cum a mărturisit mama.

Daniel Mazăre, tată: Eu nu cred că fata mea a murit înecată. Mama fetei mi-a zis ceea ce a declarat şi la spital, faza cu cada. Dar nimeni n-o crede, eu unul nu o cred, doctorii n-o cred.

Documentele medicale îi susţin afirmaţiile. Pe trupul copilei au fost găsite urme vechi de lovituri, fracturi şi coaste rupte. Un corp firav care ar fi fost torturat până la moarte. Un adevăr bine ascuns de ochii oricui ar fi putut s-o ajute.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

copila fetita sofia iasi crima mama concubin
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024