Masca obligatorie pe stradă, negociere între poliţişti şi bucureşteni: "Dacă vrea Dumnezeu să te ia, te ia"
Unde-i lege ...e şi tocmeală. Masca în aer liber a devenit obligatorie peste tot în Bucureşti, dar nu toţi oamenii respectă. Cei care ar trebui să dea sancţiuni spun că legea nu îi ajută, aşa că preferă să dea... avertismente şi mustrări verbale.
De Corina Matlinschi la 11.10.2021, 20:05Dialog poliţist-bucureştean - Masca dumneavoastră unde este?
- În buzunar.
- Vă rog frumos să o puneţi.
- Nu, am o revoltă acum.
- Un avertisment verbal. Conform legii, este sancţiune.
- Mă sancţionaţi sau nu mă sancţionaţi?
- Nu vă sancţionăm.
Vă avertizăm, dar nu vă sancţionăm. Cam aşa se aplică noul ordin care spune că masca e obligatorie în spaţiile deschise aglomerate. În centrul Capitalei, oamenii stau unii lângă alţii, cu măşti sau fără.
Dialog poliţist-bucureşteni: Am ieşit de la metrou...
- Este obligatorie pe stradă, toate spaţiile deschise...
- Ştim, doamnă, unde să purtăm masca în aer liber.
- Păi ştim..o purtăm asta e...
Bucureştean: Nu o suport. Când vrea Dumnezeu să te ia, te ia.
Iar dacă în unele locuri, poliţiştii naţionali sau locali şi jandarmeria te atenţionează, în altele nu. Am trecut şi noi pe lângă jandarmi, într-o zonă aglomerată din Piaţa Unirii, fără mască. Nu am fost nici măcar atenţionaţi.
Pentru că legea este subiectivă şi neclară, poliţiştii şi jandarmii se feresc să dea sancţiuni.
Adrian Cuculis, avocat: Activitate în aer liber, activitate poate să însemne orice. Iar zonele aglomerate nu sunt reglementate din punct de vedere al legislaţiei. Amenzile dacă ar fi date cele mai multe dintre ele, dacă nu toate, ar fi considerate emise în mod nelegal.
La negociere cu poliţiştii pentru mască
Cosmin Adreică, sindicat Europol: Au fost colegii care au oprit persoane fara masca in zone aglomerate si care le au spus ca desfasoara activitati sporitve in sensul in care ei merg in pas alert şi apar discutii intre politisti si cetateni pentru ca legiuitorul nu a avut capacitatea de a indica concret ce e voie si ce nu in aceasta perioada.
Poliţiştii primesc mesaje de la superiori: să aibă rezultate pe legea care combate pandemia. "În acţiunile din weekend, rog să avem rezultate pe linia legii 55. Luni, la şedinţă, facem analiză."
Cosmin Adreică, sindicat Europol: Recurg la această presiune pe umeri subalternilor pe care îi trimit în stradă ca să aibă ce să raporteze la Bucureşti.
La nivel naţional, reprezentanţii Poliţiei Române spun că nu au făcut o centralizare, însă weekend-ul trecut au preferat să-i atenţioneze pe oameni unde trebuie să poarte masca şi mai puţin să-i sancţioneze. În pandemie, oamenii legii au dat amenzi în valoare de peste 100 de milioane de euro, însă multe dintre ele au fost anulate apoi în instanţă.