Antena LIVE

Curs valutar

Video

Mascaţii s-au întors la Alin Borcan, după ce influencerul a ieşit cu puşca la jurnalişti

Cu puşca în mână, pe jumătate dezbrăcat. Aşa i-a ameninţat un celebru TikToker pe procurorii care i-au periat casa într-un dosar de corupere a alegătorilor. Ce-i drept, curajul i-a venit abia după ce mascaţii au plecat. Mascaţii au dat însă check-in, în toată ţara, mai multor influenceri apropiaţi de Călin Georgescu. Caută probe pentru a vedea în ce măsură aceştia l-au promovat, contra cost, pe fostul candidat controversat. 

De la 20.03.2025, 16:25
WhatsApp
Vezi și:

"Au venit nişte hoţi cu cagule pe faţă şi l-au căutat pe domnul Georgescu la mine în sertare. Doamnă, la mine nu-i, puteţi să-l căutaţi. Am venit să-i omor pe ăştia care mai devreme au plecat. Domnule Georgescu, să ştiţi că luptăm până la capăt!", a declarat influencerul Alin Borcan.

Ce rol ar fi avut influencerul în propulsarea candidatului

O ameninţare cât se poate de reală, mascată sub forma unei glume. Ca jurnalist, nu ştii cum să reacţionezi când cel căruia vrei să-i iei interviu te primeşte cu puşca, la bustul gol. Într-un spectacol bizar, dat în faţa casei sale din Timiş, tiktoker-ul Alin Borcan, simpatizant declarat al lui Călin Georgescu, lansează ameninţări directe mai ales la adresa mascaţilor. Anchetatorii cred că el ar fi avut un rol esenţial în promovarea fostului candidat la prezidenţiale şi îl acuză de coruperea electoratului. 

Alin Borcan: Nu am influenţat, doar am spus urmăritorilor că vreau să îl votez pe Călin Georgescu. Îmi este foarte drag de el, îmi place cum gândeşte. 

R: Dar de ce îţi dă bani Peşchir?

Alin Borcan: Că îi place de mine, ca sunt haios.

După ieşirea şocantă, influencerul a rămas fără telefon, fără arma sa de tip airsoft, dar şi fără 5.000 de lei, amenda pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Autointitulat "regele TikTokului", Alin Borcan nu este străin de problemele cu legea. La începutul acestui an s-a ales cu dosar penal după ce a agresat o femeie pe stradă, în timpul unei provocări live pe TikTok. 

Cine a mai fost vizat de anchetă

În urmă cu doi ani, influencerul popular mai ales în rândul adolescenţilor, a fost săltat de polițiști în timp ce făcea un live. Alin Borcan nu este singurul influencer vizat de anchetă. 

Anchetatorii au făcut perchezitii şi în Sectorul 3 al Capitalei, la domiciliul lui Zidaru, cunoscut pe reţelele sociale ca Makaveli. De aici au fost ridicate mai multe documente şi medii de stocare ce urmează să fie analizate.

În total, 17 percheziţii în 10 judeţe. Vizitat de mascaţi a fost şi Bogdan Peşchir, omul de afaceri care ar fi finanţat campania lui Georgescu cu sute de mii de euro prin donații pe TikTok. Atât Bogdan Peşchir, cât şi Makaveli vor fi aduşi la audieri la Parchetul General din Capitală, în ceea ce pare a fi cea mai amplă investigaţie privind influenţa online în alegerile prezidenţiale din România.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

influencer tiktok calin georgescu amenintari
Întrebarea zilei
Aţi reuşit să accesaţi până acum credite Student Invest şi Family Start?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025