Prima linie de metrou care va fi dotată cu porți antisuicid. Cum vor funcționa noile sisteme de protecție
Metroul din București va deveni mai sigur. Doar pe o bucată. Viitoarea Magistrală M4 va fi prima linie dotată cu porţi antisuicid. Sistemele există deja de ani de zile în alte ţări şi sunt promise şi la noi după fiecare tragedie. Dar, niciodată nu s-au găsit bani.
Sistemele de protecție vor fi montate pe noua linie care va lega Gara de Nord de Gara Progresul. Magistrala 4 va fi prelungită cu aproape 12 km și va cuprinde 13 stații noi, care vor arăta altfel. Mai exact, peroanele vor fi separate de șine pe toată lungimea lor prin panouri din sticlă. La sosirea trenului în stație, ușile acestora se vor deschide automat și se vor închide în momentul în care garnitura pleacă.
Astfel de sisteme sunt deja folosite în marile orașe ale lumii. Călătorii din București cred că o astfel de măsură este mai mult decât necesară. Până când vor vedea portile montate, fiecare se protejează cum poate. "Încerc de foarte multe ori să nu stau într-un loc care să nu îmi ofere sprijin, care să mă lase descoperit".
În anul 2018, după ce Magdalena Șerban a împins o femeie în fața metroului la stația Dristor, Metrorex a avut prima tentativă de a monta un astfel de sistem de protecție a călătorilor. Lipsa banilor a oprit proiectul. Porţile antisuicid au fost testate şi în 2022, pe peronul stației Berceni, dar din nou atutorităţile au ajuns la concluzia că ar costa prea mult. "Erau necesari vreo 400.000 de euro pentru fiecare stație", explică Marian Artimon, lider sindicat Metrorex.
Costurile vor ajunge la peste 25 de milioane de euro
- "Cârtiţa" gigant care va săpa metroul Gara de Nord - Otopeni. Are peste 100 de metri lungime
- Cât costă un apartament de 80 de mp în Floreşti, lângă viitoarea staţie de metrou spre Cluj-Napoca: "E...
- Will Wise, fost baschetbalist, diagnosticat cu cancer în stadiu terminal. A început să acuze simptome "ciudate"...
- Metroul se extinde, pe hârtie. Sunt promise trei mari magistrale, dar fiecare proiect întâmpină probleme
- M4 Gara de Nord-Gara Progresu. De când am putea circula pe noua magistrală
Pentru toate cele 64 de stații din București, costurile ar fi de peste 25 de milioane de euro. În fiecare an, cel puțin zece persoane se aruncă în faţa garniturilor din București. Incidentele de acest tip nu afectează doar pasagerii, ci și personalul Metrorex.
"Vă pot povesti despre un mecanic care a avut ghinionul ca la Aviatorilor să i se arunce un călător și l-a omorât cu trenul. La Mihai Bravu, in următoarea săptămână, i s-a aruncat altcineva in faţa trenului. Abia anul acesta am convins administrația să le dea niște zile de concediu suplimentar după o tentativă de suicid. Societatea le dă trei zile de concediu suplimentar iar sindicatul le asigură cazarea la vila de la munte ca să se recupereze într-un aer cât mai bun", explică Marian Artimon, lider sindicat Metrorex.
Lucrările pentru prelungirea Magistralei 4 ar trebui să fie gata în patru ani. 420.000 de călătorii sunt înregistrate zilnic la metrou.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰