Un medic din Târgu Mureş s-a sinucis, la trei luni după ce i-a murit soţia
Un medic reputat, profesor universitar la Târgu-Mureş, şi-a pus capăt zilelor la trei luni de când soţia lui, judecătoare, a recurs la acelaşi gest. Bărbatul avea 44 de ani şi doi copii. Chiar înainte să-şi ia viaţa, i-a trimis un mesaj de adio fiului cel mare, iar tânărul a alertat autorităţile.
De Alex Prunean la 23.01.2020, 20:07Un medic reputat, profesor universitar la Târgu-Mureş, şi-a pus capăt zilelor la trei luni de când soţia lui, judecătoare, a recurs la acelaşi gest. Bărbatul avea 44 de ani şi doi copii. Chiar înainte să-şi ia viaţa, i-a trimis un mesaj de adio fiului cel mare, iar tânărul a alertat autorităţile. Au ajuns însă prea târziu, când doctorul zăcea fără suflare.
Mesajul de adio al medicului Cosmin Moldovan ar fi ajuns cu întârziere la fiul lui. Când băiatul de 19 ani a alertat autorităţile, a fost prea târziu. Doctorul a fost găsit spânzurat în popria casă din comuna Livezeni.
Bărbatul de 44 de ani era medic specialist în anatomie patologică la Spitalul Judeţean Mureş şi conferenţiar universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş.
Este a doua lovitură pentru respectata familie. În urmă cu trei luni, soţia doctorului, judecătoare la Curtea de Apel Mureş, a recurs la acelaşi gest. Şi-a provocat o moarte violentă, fiind găsită înjunghiată lângă maşina ei.
De altfel, apropiaţii profesorului spun că acesta nu a putut să accepte pierderea soţiei. Era marcat profund şi încerca în zadar să găsească explicaţii.
Tudorel Butoi, psiholog criminalist: Despărţirea de soţie, în componenţa asta tragică existenţială, prin sinucidere, este puternică mai ales în cazul soţilor care au deplinătatea facultăţile de gând, de fapt, de culise comportamentală. Dar cred, fără zăbavă, că în interiorul conştiinţei acestui invid au existat provocări pe care ambii le-au luat în mormânt
Vestea a zguduit lumea medicală din Târgu-Mureş: "Nu-ţi dădea impresia că eşti la un curs, la un laborator. Nu-ţi dădea impresia că e un profesor, ci cineva care e alături de tine".
Florin Buicu, reprezentant UMF Târgu Mureş: Un cadru didactic care a început de la postul de jos, de preparator, de asistent, care a urcat etapele universitare prin muncă proprie
Poliţiştii au deschis o anchetă pentru ucidere din culpă şi trebuie să stabilească de ce au recurs la aceste gesturi extreme cei doi soţi.