Antena LIVE

Curs valutar

Medicii de familie, puși să monitorizeze pacienții infectați cu noul coronavirus: "Nu poți să pleci îmbrăcat în combinezon de la cabinet, prin metrou"

Spitalele sunt în prag de colaps, iar ultimele zile au arătat că sistemul nu face faţă numărului mare de pacienţi. Aşa că premierul şi ministrul Sănătăţii încearcă să implice şi medicii de familie, care ar urma să monitorizeze pacienţii aflaţi în izolare la domiciliu. Doar că medicii spun că le este imposibil să facă asta, atât timp cât nu au echipamente de protecţie. 

De la 12.10.2020, 20:07
WhatsApp
Vezi și:

Unii medici de familie îşi monitorizează pacienţii prin telefon. Spun însă că, fără mașini care pot fi decontaminate şi echipamente potrivite, este tot ce pot face pentru bolnavi. 

Evelin Cristescu, medic de familie: Nu poți să pleci îmbrăcat în combinezon de la cabinet, prin metrou, până la om acasă.

Medicii se tem că deplasarea la domiciliul pacientului nu s-ar putea face în condiţii de siguranţă. 

Emiliana Costiug, medic de familie: Medicina de familie nu a beneficiat şi nu a fost dotată cu nimic. Noi nu avem niciun fel de materiale de protecţie. Ne așteptăm acum să vaccinăm și antigripal. Să vii acum și să spui du-te și consultă un pacient covid și după du-te și vaccinează un bolnav cronic mi se pare o iresponsabilitate.

Premierul susţine că este nevoie de aceste măsuri pentru a fi evitată supraaglomerarea spitalelor. Reguli clare încă nu are. 

Ludovic Orban, premierul României: Pentru a permite spitalelor să primească cazurile care într-adevăr necesită şi o evaluare şi un tratament sub supraveghere medicală în spital, împreună cu domnul ministru şi cu reprezentanţii organizaţiilor medicilor de familie va trebui să stabilim nişte reguli.

Iar medicii de familie nu ştiu cum să procedeze. 

Daciana Toma, secretar Societatea Națională de Medicina Familiei: Nu este reglementat ce ar trebui să facă medicul de familie cu pacientul respectiv. 

În acelaşi timp, în multe localităţi din ţară nici măcar nu există medic de familie. În comuna Cârlibaba, din județul Suceava, aproximativ 2000 de oameni stau de trei ani fără ca cineva să se îngrijească de sănătatea lor. Autoritățile locale s-au apucat chiar să construiască un dispensar nou, în speranţa că va veni totuşi cineva. 

Gabriel Danciu, primarul comunei Cârlibaba: Medicul va avea la etaj un apartament propriu: La parter avem un cabinet de medicină generală, stomatologie, farmacie.

Cei care au avut nevoie s-au văzut obligaţi să-şi caute medici la zeci de kilometri distanţă. Alţii au şi renunţat la asta şi nu s-au mai înscris nicăieri. 

Cei mai mulți dintre localnici, aproape 400, merg la medicul de familie din comuna Ciocănești, la aproape 20 de kilometri distanţă. Medicul de acolo spune că este suprasolicitat. 

Monitorizează deja bolnavii de covid prin telefon, nu poate face vizite la domiciliu. 

Iliada Rusu, medic de familie: Nu avem cum să mergem. Prin telefon monitorizăm dacă se simt bine. Nu avem ce sa facem cu pacienții care vin aici, cu copiii. 

Ca răspuns la nemulțumirile apărute, consilierul premierului, Virgil Guran, a făcut o declaraţie controversată. A comparat situaţia medicilor de familie cu războiul, unde există şi victime. Societatea Naţională de Medicina Familiei cere acum demiterea acestuia.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

bucuresti suceava ludovic orban medic de familie ministrul sanatatii infectare coronavirus
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024