Medicul Bogdan Socea a demisionat din funcţia de manager al Spitalului Sfântul Pantelimon
Medicul Bogdan Socea și-a anunțat demisia din funcţia de manager al Spitalului „Sfântul Pantelimon”, la solicitarea ministrului Sănătății și a premierului, în urma scandalului despre morțile suspecte. Doi medici de la spitalul Pantelimon au fost arestaţi pentru omor cu premeditare. Sunt acuzaţi că au oprit intenționat tratamentul unor bolnavi internaţi la ATI şi i-au lăsat să moară.
De Redactia Observator la 09.08.2024, 14:38Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook a Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București. "În urma declarațiilor domnului Ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, doresc să adresez următoarele puncte de clarificare și să exprim angajamentul nostru față de pacienți și de comunitatea pe care o deservim.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a solicitat zilele acestea demisia mea și a directorului medical. Această decizie vine pe fondul unor anchete în desfășurare și a unor evenimente recente care au afectat încrederea publicului în Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon”.
Și-a dat demisia
Recent, spitalul nostru a fost în centrul unui scandal major. Înțelegem pe deplin gravitatea situației și impactul negativ pe care acesta l-a avut asupra familiilor pacienților și asupra încrederii comunității în sistemul de sănătate.
- STENOGRAME. Doctoriţa ucigaşă de la "Pantelimon", numită "Doamna cu coasa". Când pacienţii lăsaţi fără...
- Un pacient de la "Pantelimon" lăsat fără noradrenalină s-a recuperat. Apoi, medicii i-ar fi redus iar doza până...
- Explicaţiile Societăţii Române de ATI, după morţile suspecte de la Spitalul Sf. Pantelimon: "Nu poate fi vorba...
- Doctorițele de la Spitalul "Pantelimon" au fost arestate preventiv. Gesturi macabre descrise de procurori
Dorim să subliniem că suntem angajați pe deplin în cooperarea cu autoritățile competente pentru a clarifica circumstanțele acestor tragedii. Totodată, am investigat intern fiecare detaliu al acestor evenimente pentru a identifica eventualele deficiențe și a implementa măsurile necesare.
În perioada recentă, am demarat o serie de acțiuni pentru a îmbunătăți calitatea și siguranța serviciilor medicale. De asemenea, am inițiat o revizuire a tuturor protocoalelor și procedurilor din secția de Terapie Intensivă.
Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon” rămâne dedicat furnizării de servicii medicale de calitate și sigure pentru toți pacienții noștri. Înțelegem importanța accesului la îngrijire medicală de urgență și ne străduim să îmbunătățim continuu standardele noastre de practică medicală.
În lumina solicitării domnului Ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, a Primului Ministru și a circumstanțelor recente, îmi înaintez demisia din funcția de manager al Spitalului Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon” București, pentru a sprijini eforturile comune de restabilire a încrederii publicului în această instituție", a declarat medicul Bogdan Socea.