Explicaţiile Societăţii Române de ATI, după morţile suspecte de la Spitalul Sf. Pantelimon: "Nu poate fi vorba de crimă"
Societatea Română de Anestezie şi Terapie Intensivă a transmis, joi, explicaţii detaliate despre utilizarea noradrenalinei pentru menţinerea unei tensiuni arteriale medii (TAM) de cel puţin 65 mmHg. Potrivit ghidurilor internaţionale, medicamentul are o doză recomandată, dar, pentru o perioadă de scurtă de timp, se pot folosi ”doze mamut”. În cazul în care nici aşa tensiunea pacientului nu creşte, se revine la doza recomandată. De aceea, specialiştii concluzionează că în cazul pacientului care a murit la Spital Sfântul Pantelimon, doi medici fiind acuzaţi, nu este vorba despre omor cu premeditare.
”În lumina evidenţelor din literatura ştiinţifică şi a ghidurilor internaţionale de bună practică medicală, NORADRENALINA (NA) este un medicament vasopresor folosit în stările de şoc în anumite doze recomandate, iar ţinta terapeutică este menţinerea unei tensiuni arteriale medii (TAM) de cel puţin 65 mmHg. În cazul în care nu se atinge ţinta suntem în faţa unui ŞOC REFRACTAR la tratamentul vasopresor şi se acceptă creşterea temporară (ore) a NA chiar la doze mamut sau asocierea unui alt medicament vasopresor de linia 2. Dacă nici aşa nu se atinge ţinta se revine la doza recomandată de ghiduri pentru ca este dovedit că mortalitatea creşte proporţional cu dozele exccesive de NA administrată. Pe de altă parte, neatingerea ţintei de TAM pe o perioadă de câteva ore, prezice o mortalitate de 100%”, au transmis, joi, reprezentanţii Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă.
Societatea Română de ATI, despre utilizarea noradrenalinei
Potrivit acestora, ”din datele puse la dispoziţie de Parchet rezultă clar că este vorba despre o cunoaştere incompletă a laturii medicale a cazului”.
”De fapt, era vorba de un pacient profund hipotensiv (TAM 33-45 mm.Hg) cu şoc refractar aflat sub doze mamut de NA (15-20 ml / oră!) la care s-a revenit la o doză recomandată (1 ml/oră). Deci în nici un caz NU poate fi vorba de crimă / omor cu premeditare. Desigur, aceste argumente ştiinţifice trebuie integrate în ansamblul datelor medicale despre pacient (diagnostice de internare, complicaţii, patologii cronice coexistente, scoruri de severitate ale afecţiunilor, alte tratamente şi intervenţii, etc.) pentru o analiză medicală corectă şi completă care să ofere organelor de justiţie toate informaţiile necesare pentru stabilirea adevărului”, au mai transmis specialiştii, potrivit news.ro.
- Doctorițele de la Spitalul "Pantelimon" au fost arestate preventiv. Gesturi macabre descrise de procurori
- Ciolacu e gata să ceară demisii, de la ministerul lui Rafila și până la Spitalul Pantelimon și Colegiul...
- "Era legat. Ţipa, luaţi-mă, că mă omoară astea!". Fiica unei victime de la Sf. Pantelimon face dezvăluiri...
Aceştia afirmă că medicii doresc ”colaborarea cu sistemul de justiţie pentru o analiză comună, transparentă şi profesionistă, atât a malpraxisului, cât şi a unor astfel de cazuri şi regretăm absenţa în România a unui grup de experţi medicali acreditaţi de sistemul de justiţie care să poată oferi expertiză magistraţilor”.
”Poate acest moment extrem de neplăcut va face ca şi în România să fie adoptate reglementările legislative absolut necesare, prezente în legislaţia majorităţii ţărilor europene, referitoare la acest domeniu extrem de sensibil. O asemenea abordare pe viitor va reduce emoţia socială, senzaţionalul şi oroarea cu orice preţ, neîncrederea în sistemul medical, demonizarea şi implicit timorarea şi demotivarea medicilor”, a mai transmis sursa citată.
Doi medici ATI de la Sf. Pantelomion, acuzaţi de omor calificat cu premeditare
Doi medici de pe Secţia ATI a Spitalului Sfântul Pantelomion sunt acuzaţi de procurori de omor calificat cu premeditare, după decesul unui bărbat de 54 de ani căruia i s-a scăzut doza de noradrenalină.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰