"Mi-a dat cu scaunul în spate foarte tare, după care mi l-a băgat în gură efectiv". O oră de biologie la o școală din Ilfov, aproape de o tragedie
Ar fi trebuit să fie la ora de biologie, dar, pentru că profesorul a întârziat, au avut timp de o bătaie ca la carte. Un elev de clasa a opta a fost internat în spital cu dinţii sparţi şi dureri de cap după ce a fost lovit cu un scaun de un coleg de clasă. Mama victimei a depus plângere împotriva agresorului, dar cere şi pedepsirea cadrului didactic care a lipsit de la curs. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru loviri şi alte violenţe.
De Mădălina Iacob la 01.03.2023, 21:27Constantin Rafael, elev agresat: Eu îi ziceam - luaţi mărţisoare la fete, nu am râs de el, din contra, am zis - ai bani, cumperi la fete mărțișoare. Mi-a dat cu scaunul în spate foarte tare, după a luat scaunul și mi l-a băgat în gură efectiv, mi-a spart dinții din gură şi nimeni nu a luat nicio măsură.
La un pas de tragedie
Cearta ar fi început în pauză şi a continuat în primele minute din ora de biologie, pentru că profesoara nu a ajuns la timp la curs. Elevul de clasa a opta povesteşte că nu e prima dată când a fost agresat în şcoală de acelaşi adolescent.
Constantin Rafael, elev agresat: M-a dat cu capul de gresie, m-a lovit în spate. Toată lumea se ia de mine, eu m-am săturat. Nu stiu, doamnă, eu sunt bun cu toată lumea, eu nu sunt un copil agresiv.
- Cu dinții sparți din cauza mărțișoarelor. Doi elevi din Ilfov s-au luat la bătaie în timpul orei de biologie....
- "Gata fă, ţi-ai luat bătaie, gata". Două eleve din Piata Neamț s-au păruit și și-au împărțit pumni în...
- Bătaie între mai mulţi adolescenţi, în Brăila. Unul dintre tineri a fost prins cu un cuțit la el, după ce doi...
Mama copilului: Am plecat de la muncă, am venit aici, copilul în clasă, nu era nimeni lângă el. Eu am sunat la 112. Îl durea capul și zona feței toată. L-a luat la Grigore Alexandrescu, l-a ținut 24 de ore pe neurochirurgie. Medicii au constatat contuzii cerebrale difuze, fracturi are dintelui, amețeală și vertij.
Părinţii au făcut plângere penală împotriva agresorului şi vor ca şi profesorul care a lipsit de la oră şi a lăsat elevii nesupravegheaţă să fie tras la răspundere.
Alexandra Bădescu, avocat: Victima a fost agresată în nenumarate rânduri atât fizic, cât şi emoțional. În 2018, a fost efectuată de DGASPC o anchetă socială. S-a prezentat un agent la fața locului a fost formulată o plângere penală.
Directorul şcolii spune că incidentul a doar o încăierare între colegi. Dar promite pedepse...exemplare, inclusiv pentru cadrul didactic absent.
Angela Dumitru, director Şcoala Buriaş-Periş: Ei fiind prieteni cred că e mai mult o joacă între băieţi, nu aș merge până la violență și bullying. Vom lua măsurile care se impun și în ceea ce privește elevul, și în ceea ce privește profesorul de la clasă. Scăderea notei la purtare. Iar profesorul deocamdată discutam și intrăm în consiliul de administrație.
Inspectoratul şcolar a declarat pentru Observator că va face verificări suplimentare la şcoala gimnazială.