Milionarul Victor Micula, trimis în judecată. A încercat să păcălească o firmă de asigurări cu 275.000 de euro
Şi-a distrus maşina pentru banii de asigurare. Milionarul Victor Micula a fost trimis în judecată într-un nou dosar, după ce ar fi încercat să înşele o firmă de asigurări. Bărbatul şi-ar fi aruncat în prăpastie autovehiculul, cu ajutorul prietenilor, ca să încaseze despăgubirile uriaşe.
De Redactia Observator la 14.02.2022, 19:03Conform rechizitoriului Parchetului din Oradea este vorba de un accident rutier produs în vara anului 2018. La volanul unui bolid de lux se afla un prieten al tânărului milionar. Acesta a sunat la 112 şi le-a spus că a fost implicat într-un accident rutier.
Prejudiciul de 275.000 de euro
Le-a povestit oamenilor legii că a vrut să evite câteva pietre, dar maşina a ajuns în prăpastie. Totodată tânărul milionar a depus şi un dosar penal în instanţă pentru a-şi recupera prejudiciul. Este vorba despre 275.000 de euro.
Doar că firma în momentul în care a făcut verificările a constatat faptul că cele spuse de tânărul milionar nu corespundeau cu realitatea. Aşa a fost descoperit că acesta a făcut un fals în declaraţii şi ulterior a fost trimis în judecată. Pentru faptele sale, tânărul riscă să ajungă şi după gratii.