Antena LIVE

Curs valutar

Video

Misterul crimei din Iaşi se adânceşte. Principalul suspect susţine că a văzut alte două persoane în casă în noaptea groazei

Principalul suspect în cazul dublului asasinat din urmă cu o săptămână de la Iaşi se declară nevinovat. Astăzi se judecă contestaţia arestului preventiv.

De la 17.12.2021, 08:42
WhatsApp
Vezi și:

Avocatul tânărului marocan student la medicină, suspect în cazul dublei crime de la Iași a contestat măsura arestării preventive in lipsă luată în urmă cu câteva zile. Rămâne de văzut ce vor stabili în cele din urmă judecătorii. 

Între timp acesta a fost prins în Italia potrivit avocatului acestuia, acesta cooperează cu autorităţile de acolo, ba chiar şi-ar fi dorit să urgenteze toată procedura.

Nu a mai solicitat traducerea tuturor documentelor. Şi-ar dori să ajungă cât mai repede în ţară pentru a fi audiat de către anchetatorii de aici pentru că, spune el, nu se consideră vinovat de cele întâmplate. Mai ales că are propria variantă asupra întregii întâmplări.

Misterul crimei din Iaşi se adânceşte

Pe acelaşi subiect

Spune că, într-adevăr, ar fi fost în casa celor doi tineri ucişi, dar că acolo ar fi mers pentru că şi-ar fi uitat un hanorac în casă şi că ar fi văzut alte două persoane în respectiva locuinţă din acea seară. Ulterior ar fi încercat să ia legătura cu tânărul care îi era coleg la facultate, dar acesta nu i-a mai răspuns la telefon. 

A fost deja audiată şi iubita acestuia, cu care a fost găsit în Roma. De asemenea, spune că biletele luate erau cumpărate cu trei săptămâni înainte şi că urma să se întoarcă în ţară, că a aflat din presă despre toată întâmplarea. Rămâne de văzut ce va spune în cele din urmă anchetatorilor la audierile la care va fi supus, atunci când va ajunge în ţară, cel mai probabil va ajunge în România, în cursul zilei de marţi.

De asemenea, s-au făcut şi percheziţii la apartamentul acestuia, care se află lângă Universitatea de Medicină şi Farmacie din iaşi, unde este student în anul II. De acolo au fost ridicaţi doi saci cu posibile probe în acest caz. În continuare este anchetă, poliţiştii încearcă să afle cu exactitate ce s-a întâmplat. Deocamdată nu se cunoaşte motivul acestei crime. 

Clara Mihociu

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate. ...

crima iasi studenti ucisi dubla crima
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025