Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cazul dublei crime din Iaşi. Surse: Planul pus la cale de suspect, care ar fi revenit la locul crimei la câteva ore după asasinat

Principalul suspect în cazul dublului asasinat din urmă cu o săptămână de la Iași se declară nevinovat. Aflat în Italia în custodia poliției, tânărul marocan dorește să ajungă în țară să-şi spună propria variantă: ar fi mers la casa victimelor să își recupereze un hanorac. I-ar fi lăsat bine, în compania a doi necunoscuţi.

de Clara Mihociu

la 16.12.2021 , 21:11

Ahmed Sami El Bourkadi a fost reținut de anchetatori la Roma, în urmă cu două zile, după ce pe numele său fusese emis un mandat de arestare în lipsă. E principalul suspect în dublul asasinat descoperit la finalul săptămânii trecute într-un cartier de lux de la marginea Iaşului. E coleg de facultate cu bărbatul ucis. Şi are propria variantă despre ce s-a întâmplat. 

Raluca Andrei, avocatul suspectului: A fost, într-adevăr, în ziua respectivă la victimă acasă, și-a uitat un hanorac acolo, l-a contactat ulterior, dar nu i-a mai răspuns la telefon. Se consideră nevinovat și are explicații. A spus că în casa respectivului mai erau două persoane, din ce am înțeles. Ştia că ar mai fi avut, cuplul celor ucişi, o serie de probleme cu un fost iubit al fetei.

Mai mult, tânărul student la medicină vrea să vină cât mai repede în România ca să lămurească totul.

Vezi și

Raluca Andrei, avocatul suspectului: Sami chiar a dorit să se urgenteze procedura, e așteptat să revină poate chiar mâine sau, oricum, în weekend in țară. A făcut o impresie bună autorităților italiene că nu s-a sustras, nu a opus rezistență. 

Pe acelaşi subiect

Rana de la mână ar fi căpătat-o când a căzut dintr-un taxi. Iubita lui, cu care se afla la Roma, a fost şi ea audiată. Nu a oferit deocamdată nicio explicaţie pentru încercarea de a-şi schimba înfățișarea. La Iași, ancheta continuă. Polițiștii și procurorii au descins în apartamentul pe care presupusul agresor îl închiriase chiar lângă Universitate.

Mihaela Apostol, prim procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași: Au fost ridicate obiecte care ar putea fi purtătoare de urme de la locul comiterii faptei de omor, precum și obiecte care pot servi la stabilirea profilului genetic al presupusului autor.

''Vecinii erau mai speriați. Nu le venea să creadă că în blocul lor e posibil așa ceva sau sa locuiască o asemenea persoană.''

Surse: Ce plan a pus la cale suspectul

În fiecare zi apar noi detalii. Potrivit unor surse din anchetă, în aceeași noapte, la doar câteva ore după comiterea faptei, principalul suspect a revenit la locuința celor doi unde s-a întâmplat totul, iar tot atunci ar fi spart geamul de la intrare, cel mai probabil încercand să simuleze un jaf. 

Tot astăzi a fost ridicat și trupul tânărului ucis cu bestialitate și dus spre Belgia, la familie. Youssef și Vanessa au fost uciși cu zeci de lovituri de cuțit joia trecută chiar in vila in care locuiau cu chirie. Casa a fost apoi incendiată, dar a ars mocnit. S-a aflat de grozăvie abia în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce rudele băiatului ucis au dat alarma pentru că acesta nu a mai ajuns la Bruxelles, unde era așteptat de familie. 

Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Evenimente » Cazul dublei crime din Iaşi. Surse: Planul pus la cale de suspect, care ar fi revenit la locul crimei la câteva ore după asasinat