Antena LIVE

Curs valutar

Moarte SUSPECTĂ în Capitală! O femeie a fost găsită fără suflare, chiar de către fiul ei, în apartamentul în care locuia

Poliţiştii spun că aceasta avea urme de violenţă pe corp. Ancheta merge însă destul de greu din cauză că prea multe informaţii de la cei din jur nu se pot afla.

De la 11.10.2017, 14:31
WhatsApp
Vezi și:

Poliţiştii spun că aceasta avea urme de violenţă pe corp. Ancheta merge însă destul de greu din cauză că prea multe informaţii de la cei din jur nu se pot afla. Victima abia se mutaseră în bloc. Chiar şi aşa, principalul suspect este chiar soţul femeii.

Tragedia s-a petrecut într-un apartament de bloc din cartierul Titan, acolo unde femeia de aproximativ 50 de ani locuia împreună cu soţul ei într-un apartament închiriat. Cel care a descoperit trupul neînsufleţit a fost chiar fiul victimei.

Mama sa nu îi mai răspunsese de câteva zile la telefon, aşa că s-a dus la ea să vadă dacă nu cumva s-a întâmplat ceva. Temerile i s-au confirmat în momentul în care a intrat acasă. A sunat imediat la 112, iar în doar câteva minute zona a fost împânzită de poliţişti.  

Criminaliştii au ridicat probe de aici din apartamentul de la parter unde a fost găsită, au căutat indicii în scara blocului şi au verificat zona din jurul imobilului pentru a găsi o eventuală armă a crimei. 

Pe acelaşi subiect

Pe corpul femeii, criminaliştii au fost găsite urme de lovituri multiple. Şi există chiar suspiciuni că ar fi murit încă de duminică. 

Trupul femeii a fost transportat la INML pentru necropsie. Medicii legiştii vor stabili cauza exactă a decesului. Anchetatorii au deschis dosar penal pentru moarte suspectă, iar acum pun cap la cap toate datele, pentru a identifica vinovatul. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social observator13 femeie deces victima
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024