Momentul în care o şoferiţă din Iași trage de volan și izbeşte un motociclist, aruncându-l pe contrasens
O șicanare în trafic, filmată pe o stradă din municipiul Iași, putea avea consecințe dramatice. O cameră de supraveghere montată pe un bloc din apropiere a surprins momentul în care o șoferiță trage de volan stânga și lovește un motociclist, pe care îl proiectează într-un alt autoturism, care circula regulamntar pe sensul opus.
De Veronica Micu la 13.09.2021, 10:22Motociclistul implicat în accident a postat înregistrarea video pe Facebook, dar și un mesaj în care o acuză pe șoferiță că l-a lovit "intenționat".
"În urma unei șicanări în trafic mai mult verbală șoferița a crezut că este oportun să dea intenționat cu mașina peste mine. Postez acest lucru pentru a sublinia 3 aspecte:
1. Oricât ai crede că ai dreptate și celălalt șofer te-a obstrucționat, era să te lovească circulând necorespunzător sau a făcut alte lucruri lasă de la tine că nu știi peste ce nebuni dai..
2. Postez pentru a rămâne filmul online și pentru a evita orice tentativa de mușamalizare
- Imagini de groază pe un drum din Dolj, după ce un șofer de 26 de ani a intrat cu mașina pe contrasens. O femeie a...
- O femeie de 60 de ani a murit, spulberată de o maşină care fugise de la locul accidentului. Şoferul a lovit, pe...
- Bărbat mort, după ce a fost lovit de un motociclist în timp ce încerca să traverseze strada în Mureş
3. Adresat motocicliștilor, purtați echipament complet. Eu am avut doar geacă moto, fara ghete și pantaloni speciali. Rănile sunt ușoare, dar doar in locurile unde nu am fost protejat de echipament - glezne, genunchi și coapse", este mesajul postat de motociclist pe un grup de Facebook.
Polițiștii fac cercetări după accidentul din Iași
Potrivit polițiștilor ieșeni, motociclistul a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost de 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.
"La data de 10 septembrie ac, polițiștii rutieri au fost sesizati despre un accident rutier soldat cu victime omenești, care a avut loc pe o stradă din municipiul Iași. Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat faptul că între un auto și o motocicleta ar fi avut loc o coliziune, în urma căreia motocicleta ar fi fost proiectată într-un alt auto. Conducătorul motocicletei a fost rănit ușor.
Conducătorul motocicletei a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma testării alcoolscopice a celorlalți doi conducători auto, rezultatele au fost 0", au transmis reprezentanţi ai Poliţiei Iaşi.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz, pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul rutier.
- Articol realizat cu ajutorul informațiilor obținute de reporterul Observator Clara Mihociu -