Motociclist mort în Satu Mare, după un accident înfiorător. Tânărul avea în rucsac sute de grame de droguri
Un tânăr în vârstă de 20 de ani a murit în această dimineață, după ce, sâmbătă, a fost implicat într-un teribil accident de motocicletă. Tragedia s-a produs pe Bulevardul Aurel Vlaicu din municipiul Satu Mare. Conform informațiilor obținute de jurnaliștii locali, în rucsacul motociclistului au fost găsite sute de grame de droguri.
De Redactia Observator la 10.09.2023, 14:47Accidentul s-a produs sâmbătă, la prânz. Polițiștii din cadrul IPJ Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Bulevardul Aurel Vlaicu din municipiul Satu Mare.
Din primele verificări efectuate la fața locului, poliţiştii au constatat că un tânăr de 20 de ani, din Satu Mare, în timp ce conducea o motocicletă ar fi intrat în coliziune cu un autoturism. Împreună cu tânărul de 20 de ani, pe motocicletă se mai afla o fată în vârstă de 18 ani.
În urma impactului, motociclistul a fost rănit grav, iar azi dimineață a decedat.
Fata, de asemenea grav rănită, este în stare critică, internată la Spitalul Județean Satu Mare, iar medicii încearcă să facă tot posibilul pentru a-i salva viața.
- Şofer clujean de 29 de ani, drogat la volan şi cu RCA-ul maşinii expirat. Cum l-au prins poliţiştii a doua zi
- "Consum zi de zi. Am reţetă". Tânăr prins drogat la volan, în București; luase cocaină, opiates şi metadonă....
- Reacţia unui şofer, după ce a ieşit pozitiv la drugtest: "Fac un tratament de păr". Razii de amploare în Ilfov:...
Motociclistul avea sute de grame de droguri în rucasc
Potrivit informațiilor publicate de presasm.ro, după accident, în rucsacul motociclistului ar fi fost găsite 450 de grame de metamfetamină și cannabis, existând suspiciunea că tânărul ar fi transportat drogurile la solicitarea unor persoane rămase încă necunoscute.
La solicitarea anchetatorilor, au fost luate probe de sânge pentru a se stabili dacă băiatul ar fi fost sau nu sub influența alcoolului sau al altor substanțe interzise. Verificările în cauză continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.