Antena LIVE

Curs valutar

Nadia Comăneci este ambasador al CE de Gimnastică de la Cluj-Napoca

Înainte să devină Zeiţa de la Montreal, Nadia Comăneci a câştigat prima dată o medalie la campionatul european. Acum ambasador al "europenelor" de la Cluj-Napoca, cea mai bună gimnastă a lumii este încercată de nostalgie.

De la 19.04.2017, 21:46
WhatsApp
Vezi și:

Înainte să devină Zeiţa de la Montreal, Nadia Comăneci a câştigat prima dată o medalie la campionatul european. Acum ambasador al "europenelor" de la Cluj-Napoca, cea mai bună gimnastă a lumii este încercată de nostalgie.

-Însă să nu uităm că am început cu Skije, campionatul european din 1975.

Pe atunci, Nadia Comăneci nu era zeiţă. Era doar o copilă care câştigase primul ei trofeu. 

-Atunci când am câştigat în 1975, mi-au dat cupa mare şi după aceea mi-au luat-o şi mi-au dat o cupă mică, iar eu ca un copil, căruia i-a luat jucăria: da' de ce nu imi daţi cupa mare? Zice: trebuie să o câştigi de trei ori consecutiv ca să o iei de tot. Şi atunci m-am ambiţionat şi în 77 şi în 79 şi această cupă Challange se află aici.

Pe acelaşi subiect

Primul trofeu al Nadiei se află acum la Cluj Napoca. Acolo unde începe de astăzi Campionatul European. Şi acolo unde o mână de fetiţe, plus câteva sportive cu palmares bogat vor încerca să facă uitat coşmarul de la ultima olimpiadă. La Rio, n-am luat nicio medalie.

-A fost un moment trist, bineînţeles, pentru toată ţara, pentru sportul românesc, pentru gimnastica noastră, însă nu a fost o surpriză, acest moment se aştepta deoarece baza s-a subţiat foarte mult. Este adevărat, au plecat foarte mulţi antrenori, dar nu este o singură cauză, problema este mult mai complexă, acum este nevoie de răbdare. O generaţie tânără trebuie să iasă de undeva.

Un alt început ar putea fi chiar aici, acum, spune sportiva care a inventat perfecţiunea în gimnastică. Deşi, când evoluezi acasă, în faţa propriilor suporteri, nu sunt doar plusuri, ci şi minusuri.

-Este plusul că publicul este cu tine, şi că te aplaudă şi că doreşte să faci bine, minusul e că ai mult mai mari emoţii pentru că eşti acasă şi vrei să faci mai bine decât poţi şi acolo intervine câteodată greşeala.

Nadia crede în echipa României şi în Cătălina Ponor. Cu ea, a schimbat chiar câteva vorbe la antrenament şi i-a dat unele sfaturi. Şi avem şanse la medalii...

-Bârna şi solul, dar bineînţeles că trebuie să faci exerciţiul vieţii tale.

Mai este puţin până când încep emoţiile. Nadia se bucură de revederea cu vechii prieteni. A venit la Cluj Napoca fără soţul Bart Conner şi fără fiul ei. Deşi este născut din părinţi campioni şi a crescut practic în sală, nu este atras de gimnastică. 

-Nu prea, nu, vine în sală când vrea el. El cu coordonarea pe care a avut-o la sala de gimnastică, acum joacă puţin tenis, puţin fotbal şi rock climbing, da, că este un sport nou pentru 2020.

Imediat după ce a fugit din ţară, în timpul comunismului, Nadia s-a stabilit în Statele Unite. S-a căsătorit cu un fost gimnast american, Bart Conner. În România s-a întors după ce a căzut regimul Ceauşescu.

-Mă bucur să pot să spun că locuiesc... acasă este şi aici, şi în Oklahoma, am familie şi acolo, am familie şi aici, şi cred că sunt o persoană foarte fericită.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

eveniment gimnastica nadia comaneci observator stirile antena 1
Întrebarea zilei
Aveţi adăpost de protecţie civilă în blocul în care locuiţi?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025