O navă cargo uriaşă a distrus şi scufundat un ponton pe faleza din Tulcea
O navă cargo uriaşă a distrus şi scufundat, în această dimineaţă, un ponton pe faleza din Tulcea, după ce comandantul navei sub pavilion Belize a întâmpinat probleme la instalaţia de guvernare.
De Alin Tarnovschi la 30.10.2019, 10:18O navă cargo uriaşă a distrus şi scufundat, în această dimineaţă, un ponton pe faleza din Tulcea, după ce comandantul navei sub pavilion Belize a întâmpinat probleme la instalaţia de guvernare.
Momentul în care nava, cu o lungime de peste 100 de metri, a fost scăpată de sub control şi s-a izbit de un ponton de pe faleza din Tulcea a fost surprins de un martor cu telefonul mobil.
Pe imaginile trimise pe pagina de Facebook Observator se poate observa cum nava se apropie periculos de mal şi apoi se loveşte de ponton.
Ulterior, nava de 6830 tdw (tone deadweight) se îndepărtează de mal.
- Patru ani de la tragedia din Colectiv şi niciun vinovat. Primele imagini din interiorul 'clubului morţii'
- O femeie cu handicap susţine că a fost umilită de angajații Poștei din Târgu Jiu: "Mi-au dat să stau pe un...
- Un bărbat şi-a ucis fosta soţie pe stradă, poliţia va aresta pe oricine va difuza imagini cu crima sălbatică
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită în urma accidentului naval din Tulcea.
"Polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Tulcea au fost sesizati cu privire la un eveniment de navigație în dimineața zilei de 30 octombrie. Din primele verificări a rezultat că o navă tip cargo, sub pavilion străin, în timp ce naviga amonte pe fluviul Dunărea (braț Tulcea), în dreptul milei marine 37.5 a rămas fără guvernare și a intrat în coliziune cu un ponton de acostare din portul Tulcea.
În urma coliziunii au rezultat doar pagube materiale. Ca urmare a acestui eveniment, nu s-a produs blocarea senalului navigabil sau poluarea mediului. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul de navigație", se arată într-un comunicat al Poliţiei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și