Noi detalii despre suspecţi, în ancheta furtului tezaurului dacic. O dubă neagră ar putea fi implicată în jaf
Vin noi detalii de la anchetatorii olandezi, în cazul furtului tezaurului dacic din Muzeul Drents. Se restrânge din ce în ce mai tare cercul de suspecţi, însă, pentru a grăbi prinderea lor, poliţiştii olandezi fac din nou apel la sprijinul cetăţenilor.
De Cristi Popovici la 29.01.2025, 08:02Încep să se lege probele adunate de polițiști și, pe măsură ce ele sunt descoperite, autoritățile apelează tot mai mult la ajutorul populației.
Anchetatorii olandezi au ieșit public pe rețelele de socializare, dar şi la televiziunile de aici și au anunțat ce au descoperit până acum, dar şi unde mai au nevoie de informații de la cetățeni.
Suspecții furtului tezaurului dacic din Muzeul Drents ar fi din Olanda de Nord
Așadar, spun că au găsit două baroase şi o rangă folosite în spargere. Au readus în discuţie şi povestea cu acea maşină gri, acel Volkswagen Golf, folosit de suspecţi și cer sprijinul oamenilor pentru a reface traseul de dinaintea jafului. Apare un al doilea vehicul în povestea aceasta, o dubă neagră, un Ford Transit. La fel, olandezii de rând sunt rugați să sune la poliţie dacă li s-a părut ceva suspect cu aceste mașini. Oamenii sunt rugați să-şi verifice şi imaginile de pe camerele de supraveghere de acasă sau de pe cele de bord la mașini, poate, poate apare vreunul dintre vehiculele suspecte, la un moment dat. Anchetatorii bănuiesc că hoții ar fi din Nordul Ţării și încearcă, prin toate metodele, să-i identifice. Sunt echipe de investigatori împărțiți în toată Olanda: Alkmaar, Witmarsum, Groningen, Assen și Rolde, orașele unde a fost zărită acea maşină cu care s-ar fi deplasat suspecții, acel Volkswagen Golf de care spuneam mai devreme.
Colecția se întoarce acasă fără Coiful de la Coţofeneşti și cele trei brățări dacice furate
În ultimele două zile, numărul celor care au oferit ponturi utile polițiștilor a crescut de la 50 de persoane la 150, iar numărul ar putea creşte şi mai mult în zilele următoare, în funcție de cum avansează ancheta și de solicitările făcute de polițiști către publicul larg.
Între timp, la muzeu au ajuns din România şi experții care trebuie să aducă acasă piesele expuse jumătate de an aici. S-a început inventarierea lor, vor fi puse în cutii și spre finalul săptămânii, colecția "Dacia, Imperiul de aur și argint", aşa cum s-a numit ea, va fi urcată, sub pază, într-un avion charter și returnată la București, dar fără Coiful din aur și cele trei brățări dacice furate.