"Nu se mai poate repara nimic". Cazul românului rămas fără penis din cauza unei erori medicale. Doctorii îi vor plăti 250.000 de euro
Fostul militar care a rămas fără organ sexual din cauza unor erori medicale ale doctorilor de la Spitalul Județean din Buzău, va primi un sfert de milion de euro despăgubire de la aceştia. Procesul a durat 10 ani timp în care medicii nu mai pot fi traşi la răspundere penal, dar vor trebui să-i plătească daune morale pentru suferinţa provocată.
De Adrian Bonciu la 01.03.2024, 19:30Costică Maroleanu are acum 62 de ani. De 10 ani umblă prin tribunale să i se facă dreptate. A cerut daune de jumătate de milion de euro pentru chinurile suportate. Judectătorii au decis ca medicii să îi plătească jumătate, adică 250 de mii de euro.
Costică Maroleanu, pacient: M-am simţit umilit atâţia ani de zile, dureri fizice, stări de anxietate de depresie.
Cristina Moiseanu, avocat: Un minim de empatie ar fi putut conduce la un alt rezultat.
Zile de chin şi o decizie drastică a medicilor
- 250.000 de euro despăgubiri pentru buzoianul care a rămas fără organul sexual dintr-o eroare medicală
- 800.000 de euro despăgubiri pentru familia unui bebeluş mort după ce s-a infectat la Maternitatea Suceava
- A cerut despăgubiri de 760.000 de euro pentru invaliditate după un accident de maşină. Femeia, prinsă la un...
Coşmarul fostului militar a început în 2014 când în urma unui accident vascular a fost internat la Spitalul Judeţean Buzău. După câteva zile a revenit, de data asta cu insuficienţă renală. A fost internat la nefrologie, unde i s-a montat greşit o sondă. Au urmat zile de chin şi o decizie drastică a medicilor: din cauza infecţiei i s-a amputat organul sexual.
Costică Maroleanu, pacient: Mă rog la Dumnezeu doar să mă mai ţină în viaţă. E destul de complicat, dar nu se mai poate repara nimic din păcate.
Cristina Moiseanu, avocat: În momentul de faţă el nu ştie ce este, dacă este bărbat sau e femeie şi nu ştie cum să îşi continue viaţa ca să aibă un minim de normalitate în viaţa de familie.
Despăgubirile vor trebui achitate de cei trei medici implicați
Despăgubirile vor trebui achitate de cei trei medici implicați în acest caz. Asigurarea de malpraxis acoperă doar 30.000 de euro. Restul banilor vor trebui să îi scoată din buzunar.
Adriana Bunilă, purtător de cuvânt Spitalul Județean Buzău: În cazul în care cei trei medici nu vor achita această sumă, spitalul va fi obligat să plătească suma respectivă recuperând ulterior această sumă de la cei 3 medici.
Un caz similar, celebru în România, a avut loc în 2004
Decizia este definitivă. Un caz similar, devenit celebru în România, a avut loc în 2004. Atunci doctorul Naum Ciomu i-a tăiat unui pacient organul genital. Medicul a fost obligat să plătească victimei despăgubiri de 500 de mii de euro.