Antena Meniu Search
x

Galerie foto A cerut despăgubiri de 760.000 de euro pentru invaliditate după un accident de maşină. Femeia, prinsă la un concurs de aruncat brazi

Kamila Grabska, o femeie din Ennis, Irlanda, a cerut despăgubiri de 759.650 de euro pentru rănile suferite în urma unui accident de mașină din 2017. Ea susținea că a rămas cu afecțiuni care o împiedică să muncească sau să se joace cu copiii. Apoi a fost prinsă la un concurs de aruncat brazi.

de Redactia Observator

la 26.02.2024, 09:38

Kamila Grabska, în vârstă de 36 de ani, a suferit un accident în februarie 2017, când mașina în care se afla a fost lovită din spate, scrie Insider.

Femeia le-a spus autorităţilor că nu poate ridica nici măcar un sac

Ea a dat în judecată RSA Insurance pe motiv că nu a putut să muncească mai mult de cinci ani, să se joace cu copiii ei sau să facă treburi casnice din cauza durerilor constante de spate și de gât. Dar Înalta Curte irlandeză a primit o fotografie, publicată într-un ziar național, în care femeia arunca un brad pe 8 ianuarie 2018.

Grabska a susținut că, deși părea fericită în fotografiile de la evenimentul caritabil, încă suferea de pe urma rănilor și avea dureri.

Pe acelaşi subiect

Grabska, mamă a doi copii din Ennis, Co Clare, le-a spus medicilor că rănile suferite în urma accidentului au fost atât de grave încât nu putea ridica un sac greu fără să simtă dureri puternice. Ea a spus că au fost momente în care soțul ei a trebuit să îi aducă medicamente în pat din cauza durerilor, scrie Mediafax.

Ea a renunțat la locul de muncă în urma accidentului și a primit indemnizații de invaliditate, scriind în documentele instanței că pierderile sale de venituri trecute și viitoare se ridică la 427.340 de lire sterline.

Judecătoarea Carmel Stewart a respins însă cazul, „ajutată” de imaginea publicată.

The Irish Independent a relatat că judecătoarea a spus: "Este un brad de Crăciun foarte mare, natural și este aruncat de ea foarte agil. Mă tem că nu pot decât să concluzionez că afirmațiile au fost în întregime exagerate”.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Cum vă petreceţi Floriile?

Observator » Mapamond » A cerut despăgubiri de 760.000 de euro pentru invaliditate după un accident de maşină. Femeia, prinsă la un concurs de aruncat brazi