"Nu se poate să nu venim". Pelerinaj cu mii de credincioși la Sfântul Ioan cel Nou, ocrotitorul bucovinenilor. S-a stat la coadă cu orele
Zi de mare încărcătură spirituală la Suceava. A treia zi de pelerinaj la Sfântul Ioan cel Nou, ocrotitorul bucovinenilor, a coincis şi cu Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, şi cu Sfânta Treime. Mii de oameni au aşteptat cu orele să se roage la moaşte pentru sănătate, familie şi bunăstare.
De Angela Bertea la 24.06.2024, 20:36Coada de pelerini care au venit să se închine la moaştele Sfântului Ioan cel Nou, la mănăstirea cu acelaşi nume, s-a întins pe aproape jumătate de kilometru. Unii au străbătut ţara de la vest la est pentru a ajunge la raclă.
"În fiecare an venim. Din Borş, Maramureş. Venim să ne rugăm, venim să-i mulţumim lui Dumnezeu. I-am spus să ne ajute în continuare şi pe copii, şi pe noi, şi pe vecini, şi pe toată lumea", ne-a spus un credincios.
"Nu se poate să nu venim! Noi suntem de aici din zonă şi vin oameni din Ardeal, de mai departe, şi pentru noi ar fi păcat. Ne rugăm la Sfântul pentru ajutor, pentru copii, pentru casă", a mărturisit un alt pelerin.
Pentru a fi ocrotiţi tot anul, credincioşii au adus obiecte personale pe care le-au atins de moaşte. Slujba de liturghie a fost ţinută de un sobor de preoţi.
- Bilanț cutremurător: peste 1.300 de pelerini, morți la Mecca din cauza căldurii extreme. Cei mai mulți dintre ei...
- Mii de credincioşi sunt aşteptaţi în aceste zile la Suceava. Începe unul dintre cele mai mari pelerinaje din...
- Pelerinajul de la Şumuleu-Ciuc. Unii credincioşi au venit pe jos tocmai din Austria, pe un traseu în formă de...
"Este ziua de sărbătoare a Sfântului Ioan cel Nou - comemorăm aducerea moaştelor acestuia la Suceava - ziua de naştere a Sfântului Ioan Botezătorul, dar şi Sfânta Treime", a explicat Flavian Sava, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
A doua zi de Rusalii coincide anul acesta cu celebrarea Sânzienelor sau a Drăgaicelor, zeiţe cu puteri magice din imaginarul popular.
În această zi trebuie respectate mai multe superstiţii
"Sânzielene erau nişte fete frumoase care ieşeau în special noaptea şi jucau pe câmpuri. De Sânziene se făceau coroniţe. Fetele, mai ales cele de măritat, puneau la intrarea în casă, cu acea funcţie de a feri de rele acea casă. Sau acea coroniţă era pusă în grădini şi dacă dimineaţă aveau rouă pe ele însemna că urma măritişul în acel an", a explicat Eutasia Rusu, expert etnograf.
Despre Sânziene se spune că intensifică puterea tămăduitoare a planetelor de leac şi apără copiii de boli. În această zi, nu este bine să munceşti la câmp, să speli, să coşi sau să calci rufe. Altfel, vei avea ghinion.