O barcă pescărească, scufundată în Lacul Siutghiol, a pus pe jar autorităţile. Scafandrii au intervenit pentru salvarea eventualelor victime
O barcă pescărească, care plutea în derivă pe lacul Siutghiol, a pus pe jar serviciile de salvare din Constanţa în această dimineaţă.
De Redactia Observator la 27.04.2023, 14:32Şapte scafandri au intervenit, contracronometru, pentru salvarea eventualelor victime. Ambarcaţiunea era răsturnată la aproape 200 de metri de mal.
Barca a fost adusă la ţărm de către scafandrii ISU şi nu au fost găsite victime. Din fericire s-a dovedit că barca pescărească era o epavă care ar fi fost intenţionat scufundată în lac de mai multă vreme.