Antena LIVE

Curs valutar

O mină de război a fost descoperită în Marea Neagră, la nord-est de Portul Constanța

O mină de război a fost descoperită, joi, plutind în derivă în Marea Neagră, iar marinarii militari intervin pentru neutralizarea acesteia.

De la 08.09.2022, 15:15
WhatsApp
O mină de război a fost descoperită în Marea Neagră, la nord-est de Portul Constanța Forțele Navale Române

Forţele Navale au transmis printr-un comunicat de presă, că dragorul maritim „Locotenent Dimitrie Nicolescu” (DM-29) a ieşit din portul Constanţa, joi, în jurul orei 13.15, pentru a executa o misiune de intervenţie asupra unei mine de război, care a fost descoperită de nava GSP „Falcon”. Aceasta desfăşura activităţi specifice la o distanţă de aproximativ 25 mile marine (46 km), în direcţie nord-est faţă de intrarea în portul Constanţa.

Dragorul maritim ”Locotenent Dimitrie Nicolescu” intervine pentru distrugerea minei

“Nava GSP ”Falcon” a raportat, în jurul orei 11.45, prezenţa unei mine marine care plutea în derivă, după care, conform procedurilor legale în vigoare, s-au pus în aplicare procedurile operaţionale pentru intervenţia cu personal specializat.  Dragorul maritim ”Locotenent Dimitrie Nicolescu” execută, în perioada 5-12 septembrie, serviciul de luptă permanent şi are la bord, pentru această misiune de intervenţie, un detaşament de scafandri EOD, specializaţi în distrugerea dispozitivelor explozive”, se arată în comunicatul Forţelor Navale. 

Sursa citată menţionează că după declanşarea agresiunii armate a Federaţiei Ruse în Ucraina, aceasta este cea de-a treia mină de război care a ajuns în zona de responsabilitate a Forţelor Navale Române. 

De la începutul războiului până în prezent, în partea de vest a Mării Negre au fost distruse 28 de mine marine, dintre care trei mine de Turcia, două de România, una de Bulgaria şi 22 de Ucraina.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

mina bomba marea neagra constanta fortele navale romane
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025