Antena LIVE

Curs valutar

Ospăț în casele maramureșenilor

În Maramureş, sărbătorile au tot gustul de altădată, poveştile încă se mai spun la gura sobei, iar tradiţiile sunt păstrate de decenii întregi. Astăzi, pe uliţe au răsunat colinde şi s-a jucat Viflaimul, un obicei vechi de când lumea, prin care se pun în scenă momente-cheie de la naşterea lui Iisus.

De la 24.12.2018, 22:28

În Maramureş, sărbătorile au tot gustul de altădată, poveştile încă se mai spun la gura sobei, iar tradiţiile sunt păstrate de decenii întregi. Astăzi, pe uliţe au răsunat colinde şi s-a jucat Viflaimul, un obicei vechi de când lumea, prin care se pun în scenă momente-cheie de la naşterea lui Iisus.

Zgomotoşi şi cu măşti înspăimântătoare. Sunt colindătorii care alungă spiritele rele şi vestesc Naşterea Domnului. Au venit „cu pomul", aşa cum se spune în Maramureş, şi dau viaţă legendelor.  Sunt 20 la număr, şi, conform tradiţiei, oamenii trebuie să îi aştepte cu porţile larg deschise. Altfel, norocul îi va ocoli în anul care vine.   

Obiceiurile încep încă din zori, în Ajun, şi durează până târziu în noapte. Pentru ca mâine, colidătorii să o ia de la capăt. Pentru orele petrecute în zăpadă, au un antidot. 

Dacă pe uliţe răsună colindele, în bucătării se simte forfota de dinaintea marii sărbători. 

În pensiunile din Maramureş , pregătirile pentru masa din seara de Ajun au început încă de la primele ore. Tochitura care fierbe acum, trebuie să ajungă în farfuriile a 160 de turişti.

Pentru ei, gazdele au pregătit şi câteva surprize. Au împodobit bradul alături de musafiri, chiar în ziua de Ajun, aşa cum este tradiţia. 

Cu pomul gătit, Moş Crăciun a găsit mai repede drumul spre pensiune. 

Efortul Moşului nu a fost în zadar. A pus zâmbete pe chipurile copiilor şi a fost recompensat de ei cu cele mai frumoase colinde. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social observator19
Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu introducerea votului de la 16 ani?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Stațiunea abandonată, de la munte, care încearcă să renască din propria...
Fanatik.ro
Publicat 20.09.2024
Mormântul unui copil vampir, descoperit în Polonia
spotmedia.ro
Publicat 19.09.2024
Cu câți lei a ajuns să se vândă 1 kg de vinete, în Carrefour. Reacția...
Gandul
Publicat 21.09.2024
Cine salvează UE și România de la dezastru. Expert: „S-au împușcat într-un...
Adevărul
Publicat 21.09.2024
Lora și Ionuț Ghenu s-au căsătorit civil. Cum a arătat cântăreața în ziua...
A1
Publicat 19.09.2024
Horoscopul zilei de 22 septembrie 2024. Berbecii sunt sfătuiți să se...
CaTine
Publicat 21.09.2024
Irinel Columbeanu și-a găsit liniștea alături de o altă femeie! Cine îi...
spynews.ro
Publicat 20.09.2024
Viața în România a unui străin aflat la 11.000 km distanță de casă. Ce a...
GSP
Publicat 21.09.2024
Medana, replică tranșantă pentru Larisa Uță, fosta soție a lui Alin Oprea!...
Click.ro
Publicat 20.09.2024
Pământul va avea o mini-Lună timp de câteva săptămâni. Cum e posibil
Useit
Publicat 21.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Marcel Ciolacu, prima apariție publică alături de soție după mulți ani. Cum...
Redacţia.ro
Publicat 20.09.2024
„Colonelul zis «Tigrul» s-a îmbătat și a trimis zeci de oameni la moarte,...
libertatea.ro
Publicat 20.09.2024
Britney Spears a dezvăluit că a eliminat oameni din viața ei din cauza...
ZU
Publicat 21.09.2024
Ruladă cu gem de căpșuni. Un desert simplu, delicios și aspectuos
Hello taste
Publicat 20.09.2024
Sarea în alimentația bebelușului. Cât de sănătoasă este și de la ce...
Deparinti
Publicat 21.09.2024
Marile controverse din jurul candidaților la alegerile prezidențiale. De la...
ziare.com
Publicat 21.09.2024
Fiica faimoasei Adamari López este model la vârsta de 9 ani. Alaïa a îmbrăcat...
Happy
Publicat 20.09.2024
Cele mai importante analize de sânge pe care toată lumea trebuie să le facă
Medicool
Publicat 21.09.2024
"Spun de trei ani! Asta e problema la Rapid". Daniel Pancu a intervenit şi a...
orangesport.ro
Publicat 19.09.2024