Antena LIVE

Curs valutar

Sute de călători au fost la câteva secunde de dezastru: o pasarelă veche s-a prăbuşit peste o cale ferată din Ploieşti

Pasarela care s-a prăbuşit în această dimineaţă la Ploieşti putea să cadă peste un tren plin de călători, care tocmai plecase din gară.

De la 21.02.2018, 19:15
WhatsApp
Vezi și:

Cel mai grav accident din acest an pe calea ferată a pus sute de oameni în pericol. Pasarela care s-a prăbuşit în această dimineaţă la Ploieşti putea să cadă peste un tren plin de călători, care tocmai plecase din gară. Suntem la un pas de o mare catastrofă, avertizează vicepreşedintele comisiei de Transport. În timp ce ministrul face o declaraţie şocantă: nu a fost un accident, îl tratez ca pe un noroc.

Alarma s-a dat în această dimineaţă, la ora 7 şi 15 minute. Din senin, o pasarelă grea de peste 10 tone s-a prăbuşit peste cinci linii de cale ferată, la ieşirea din Ploieşti. În cădere, a rupt şi cablurile electrice.  

De o tragedie ne-au despărţit doar câteva minute. 

Pasarela de 10 tone ar fi putut sa cada chiar pe un tren plin de pasageri. Acesta tocmai iesise din gara, insa o intarziere de 10 minute de intarziere a facut ca tragedia sa nu aiba loc.

Pasarela susţinea conductele de termoficare, aşa că nu este în administrarea CFR. Compania responsabilă, care furnizează energia termică în Ploieşti, spune că întreaga rețea face obiectul unui program anual de inspecții. Care se desfăşoară cu predilecţie în extrasezon şi doar în caz de avarie în sezonul rece. 

"Întreaga rețea de termoficare face obiectul unui program anual de inspecții. Acesta se desfășoară cu predilecție în perioada extrasezon în cadrul programului de mentenanță și punctual pe timpul sezonului rece în caz de avarie", se arată în comunicatul de presă emis de firma de termoficare.

Mai grav este că problemele de pe căile ferate pot duce oricând la un accident cu sute sau chiar mii de victime. O arată un raport oficial, pentru care ministrul Transporturilor a fost tras public la răspundere. 

Este plina Romania de pasarele ruginite, șubrede și în pericol să se prăbușească peste calea ferată, exact că la Ploiesti. Un exemplu este la Constanţa. deasupra liniei care leagă Bucureștiul de litoral. Aici, hoții au furat și un stâlp de susținere atașat de acest bloc de beton. Au rămas doar niste elemente de prindere.

După accidentul de la Ploieşti, traficul feroviar a fost paralizat. 

În Bucureşti, trenurile au avut întârzieri de sute de minute. 

Cei responsabili pentru incidentul din Ploieşti vor da socoteală într-un dosar penal deschis pentru infracţuni contra siguranţei circulaţiei. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social observator19 ploiesti tren pasarela accident
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025