Antena LIVE

Curs valutar

"Parcă a trecut un tanc pe stradă". Mărturiile oamenilor care au simţit intens cutremurul de luni seară, din Arad

Locuitorii de la blocurile din municipiul Arad şi oraşul Lipova au simţit cel mai intens cutremurul care s-a produs luni seară şi au ieşit în stradă speriaţi, însă autorităţile spun că deocamdată nu au fost raportate pagube.

De la 22.05.2023, 22:32
WhatsApp

Imediat ce cutremurul s-a produs, sute de oameni din cartiere au ieşit în stradă, de teamă că ar putea exista replici. În Arad şi Lipova, locuitorii de la blocuri încă sunt pe străzi, schimbând impresii şi spunând că a fost cel mai intens cutremur pe care l-au simţit în zonă. "S-au zguduit ferestrele şi uşa de la apartament s-a deschis. Stau la etajul şase şi am simţit foarte puternic cum se clătina totul în jur. Prima reacţie a fost să fug, dar apoi mi-am adus aminte că nu e indicat să fii pe casa scării când e cutremur. Am coborât din bloc când s-a terminat şi toată lumea era afară să schimbe impresii. Sperăm că nu vor fi replici sau vor fi mai uşoare", a spus, pentru Agerpres, un locatar din cartierul Aurel Vlaicu, Gabor Sinka.

Unde a fost epicentrul

Şi în cartierele de case din Arad, oamenii au ieşit la stradă pentru a-şi întreba vecinii dacă au simţit cutremurul. "Parcă a trecut un tanc pe stradă, a vibrat casa, mobila, am simţit sub picioare cum se mişcă podeaua. A fost primul cutremur pe care l-am simţit", a spus un locuitor din cartierul Europa. Epicentrul ar fi fost mai aproape de Lipova decât de municipiul Arad. Primarul din Lipova, Florin Pera, a declarat că localnicii de la blocuri şi case au ieşit în stradă imediat.

"Sunt martori care mi-au relatat că au văzut cum se clatină turla Bisericii Ortodoxe Radna, dar din fericire nu s-a prăbuşit şi până acum nici nu au fost raportate pagube în Lipova. Eu am plecat deja în recunoaştere în cartiere, să vorbesc cu oamenii şi să văd dacă sunt probleme. Tot ce pot să spun până acum este că în zona Lipova, unde am înţeles că a fost epicentrul, eu, personal, nu am simţit niciodată un cutremur atât de puternic. A fost în două reprize scurte, cu pauză de câteva secunde între ele, aşa am simţit eu", a spus primarul.

Pe acelaşi subiect

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad au transmis că deocamdată nu au fost raportate pagube. "Până în acest moment nu avem apeluri privind eventuale pagube. Se execută recunoaşteri în municipiul Arad, în oraşele Lipova, Curtici, Nădlac, Ineu, Sebiş, Chişineu-Criş şi în localităţile Bârzava, Vinga, Gurahonţ, Birchiş", a transmis ISU Arad.

Un cutremur cu magnitudinea 4.9 s-a produs, luni seară, în judeţul Arad, la o adâncime de 2,2 kilometri, anunţă Institutul pentru Fizica Pământului, care a revizuit informaţiile iniţiale. Magnitudinea anunţată iniţial era 4.6. IGSU a anunţat că, în judeţele unde seismul a fost resimţit, echipaje operative vor face recunoaşteri în teren.

Seismul s-a înregistrat la o adâncime de 2,2 kilometri în apropierea următoarelor oraşe: 24 km sud-est de Arad, 45 km nord-est de Timişoara, 77 km sud-est de Bekescsaba şi 89 km nord de Reşiţa. Cea mai puternică mişcare tectonică din acest an, cu magnitudinea 5,7, a avut loc în data de 14 februarie, în judeţul Gorj, la o adâncime de 6,3 kilometri.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

arad banat cutremur resita romania timisoara
Întrebarea zilei
Aţi observat deja scumpiri la cumpărăturile sau activităţile legate de Crăciun?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigantul străin care face concedieri pe bandă rulantă. Salariile angajaților...
Fanatik.ro
Publicat 02.12.2024
Cea mai lungă perioadă în care un om a reușit să rămână treaz
spotmedia.ro
Publicat 03.12.2024
Soluția inevitabilă după alegerile parlamentare. Rămâne Ciolacu premier?
spotmedia.ro
Publicat 02.12.2024
3 zodii care se vor îmbogăți în decembrie 2024, potrivit numerologului Mihai...
Gandul
Publicat 03.12.2024
Eșecul USR îngroapă șansele Elenei Lasconi în cursa pentru Cotroceni....
Adevărul
Publicat 03.12.2024
Cum se simte mama lui Liviu Vârciu care a ajuns de urgență la spital pentru o...
A1
Publicat 03.12.2024
Horoscopul zilei de 4 decembrie 2024. Săgetătorii fac o schimbare. Află ce se...
CaTine
Publicat 03.12.2024
Andreea Bălan a fost cerută în căsătorie de Victor Cornea! Modul inedit în...
spynews.ro
Publicat 03.12.2024
VIDEO. Giulia, făcută KO în ringul de box în doar câteva secunde, de o...
GSP
Publicat 03.12.2024
Prima soție a lui Helmut Duckadam a vorbit despre încheierea mariajului dintre...
Click.ro
Publicat 03.12.2024
Cum îți poate intra cineva în telefon. Trucurile prin care îți protejezi...
Useit
Publicat 03.12.2024
Ultima dorință a lui Helmut Duckadam. Ce a lăsat scris în testament. Soția sa...
Redacţia.ro
Publicat 03.12.2024
Un preot din Sibiu, profesor de religie, a bătut un elev în curtea școlii. Apoi...
libertatea.ro
Publicat 03.12.2024
Elton John și-a pierdut vederea din cauza unei infecții „severe”....
ZU
Publicat 03.12.2024
Plăcintă cu dovleac ca la bunica. Pașii exacți pentru un desert delicios
Hello taste
Publicat 03.12.2024
Mere cu scorțișoară. Desertul preferat al copiilor
Deparinti
Publicat 03.12.2024
Care sunt principalele variante de Guvern după rezultatele de la parlamentare....
ziare.com
Publicat 02.12.2024
Thalía a vorbit despre căsnicia cu Tommy Mottola. Care este dinamica în familia...
Happy
Publicat 03.12.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Greșeala pe care trebuie să o eviți dacă iei medicamente pentru colesterol....
Medicool
Publicat 03.12.2024