Antena LIVE

Curs valutar

Video

Pompierul care a plecat să salveze vieţi, în timp ce casa lui era înghiţită de ape. A devenit eroul unui copilaş de 3 ani

Dezastrul din judeţul Galați a scos la suprafață drame, poveşti cu final fericit, dar mai ales eroi. Aflăm astăzi poveştile din spatele sacrificiilor de care au dat dovadă pompierii care au intervenit în zonele afectate de inundaţii. Unii şi-au lăsat casele sub apă şi au plecat să-şi salveze semenii, chiar şi cu preţul vieţii lor. 

De la 24.09.2024, 21:21
WhatsApp
Vezi și:

În pragul epuizării, cu apa până la brâu, Cosmin a făcut din intervenţia din Galaţi misiunea vieţii lui. Are 26 de ani şi e pompier de un an şi jumătate. În mijlocul puhoaielor, nu a lăsat pe nimeni în urmă. 

"Era în pat, urcată în picioare pe pat. Foarte speriată, s-a bucurat câne ne-a văzut, era în stare de şoc. Am scos-o până la strada principală, unde o aşteptau rudele", spune Cosmin Basalâc, pompier.

Pompierii, îngerii din zonele afectate de inundaţii

Cu acelaşi curaj au înaintat prin ape şi colegii lui, Nicolae şi Viorel. Au fost cei care şi-au pus viaţa în pericol pentru a salva un echipaj de ambulanţă  pe care viitura l-a dus în mijlocul unui câmp dintre două localităţi din Galaţi.  Ca să ajungă la colegii salvatori, au înotat. 

Pe acelaşi subiect

"Oamenii erau panicaţi, au dat apeluri la 112, apa ajunsese la nivelul bordului. Am riscat, era vorba de două vieţi omoneşti", spune Pălici Viorel, plutonier major.

"Am înotat vreo 20 de m până la ambulanţă să punem lega o coardă de volan, apoi am reuşit să o scoatem pe doamna asistentă, am adus-o la maşină.După ce am scos.-o pe doamna, am vrut să scoatem şi şoferul ambulanţei şi ne-a luat apa pe toţi trei, eram prea epuizaţi. M-a luat apa, m-am pus în plută şi am ajuns la autospecială", spune Nicolae Cujbă. 

Puţin după miezul nopţii, alarma a sunat şi pentru George. Tânărul de 22 de ani a reuşit să salveze vieţi, în timp ce casa lui din localitatea Pechea era înghiţită de ape. 

"Când am ajuns la detaşamentul de pompieri am fost sumnat de părinţi că a ajuns apa în casă urma să intre în camere. Ţin minte un copilaş de 3 ani, împreună cu sora de 18 ani, şi cu tatîl care a intrat în şoc. L-am scos, evacuat, schimbat şi îmbrăcat. Este o meserie frumoasă, periculoasă, dar nu te mai gândeşti când poţi să ajuţi. Au mai fost misiuni grele, dar ca asta niciuna", spune George, pompier. 

Eroii din mijlocul apelor

După ce au salvat oamenii, au avut grijă să nu lase nici animale în urmă. 

"În momentul în care am intrat să îi scot, au început să plângă. Credea că rămân acolo. Apa era până la barbă aproape, am mers şi pe vârfuri ca să putem să îl scoatem pe acel căţel", spune Conciu Mihăiţă Alexandru, pompier. 

Poveştile din Galaţi au făcut înconjurul lumii. Publicaţii mari precum BBC sau SkyNews au prezentat filmul dezastrelor din ţara noastră. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

pompieri inundatii galati eroi
Întrebarea zilei
Credeți că România va reuși să atenueze efectele tarifelor vamale impuse de Donald Trump?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025