România, prin ochii tinerilor de-o vârstă cu democraţia: Edmond Niculuşcă şi Victoria Chiticariu

Există printre noi în jur de 370 de mii de români care, oriunde s-ar fi născut, oriunde ar fi acum şi oricare ar fi fost destinul lor, au un singur lucru în comun. Sunt de-o vârstă cu România democrată. Unii au trăit doar câteva luni în comunism, şi nu îşi mai aduc aminte absolut nimic. Alţii au venit pe lume chiar în zilele fierbinţi ale Revoluţiei. După care s-au făcut mari odată cu România şi au văzut cu ochii lor marile transformări ale ţării. Unul din cei 370 de mii de români de-o vârstă cu România democrată.

• Nouă metodă de fraudă când facem cumpărături online. Cine e în spatele schemei cu magazine-fantomă

"Acestea sunt primele fotografii din viata mea. Aveam 3 luni si ceva în decembrie 1989. Atat am trait eu in comunism. Am chiar o fotografie despre care mama imi spune ca e facuta la cateva zile dupa Revolutie. Nu intelegeam nimic, atunci, evident", povesteşte reporterul Observator Bianca Iacob. 

"În toti anii care au urmat am realizat cât am fost norocoasă că am venit pe lume în acel septembrie 89. Chiar dacă naşterea mea a fost prematură. Şi am trăit intens, odată cu România, tot ce s-a întâmplat de atunci. La fel ca mine, aproape 370 de mii de copii care s-au nascut în ultimul an al comunismului din ţara noastra. Apoi ne-am făcut mari, tot odată cu România, în democratie", mai mărturiseşte Bianca.

Povestea Victoriei

Ea este Victoria. "Mama mea m-a născut prematur, de fapt. La 8 luni. Pentru că aflase de evenimentele care se petreceau în Piața Victoriei și cel mai mult a afectat-o faptul că tatăl meu i-a povestit că un TIR trecuse peste o femeie însărcinată", spune ea.

S-a născut la Timişoara, pe 20 decembrie 1989. Iar asta a fost chiar un eveniment important, făcut public de la balconul Operei. Tatăl său a alergat la spital, dar n-a avut voie să intre.

"Şi a vorbit cu mama de la geam. Și atunci tatăl meu îi povestea mamei că Timișoara și-a câștigat libertatea și că oamenii arată semnul V și că poate să-mi pună orice nume vrea el, dar să fie și Victoria". Iar Victoria a pornit în viaţă hotărât şi liber, fără cravată de pionier la gât şi fără nicio frică. Altfel ar fi fost destinul ei dacă n-ar fi fost Revoluţia.

"Am conștientizat. Am luat-o ca un drept, atunci când eram mică, pentru că m-am născut așa, în libertate, și puțin mai târziu, când am auzit despre cum era viața de dinainte mi-am dat seama cât sunt de norocoasă că pot să mă bucur, să merg la vot, de exemplu - atunci cred că am conștientizat, când a fost primul meu vot, și mi s-a spus că înainte nu aveai dreptul să îți alegi conducătorii și că oamenii erau îndrumați, să zic așa, să nu spun manipulați, pentru a avea un singur conducător. Mi-am dat seama și când am ieșit prima dată din țară că am libertatea să călătoresc unde vreau eu", ne destăinuie Victoria.

Cum se raportează azi generaţiile la perioada comunistă

S-au spus multe despre cum s-a trăit în comunism. S-au scris cărţi, s-au facut filme. Şi tot parcă nu s-a spus tot ce era de spus despre acele vremuri. Şi despre tot ce s-a întâmplat cu România şi cu noi, în aceşti ultimi 35 de ani. De la primele luni grele de tranziţie, la degringolada anilor 90, schimbări politice, crize sociale, dezamăgiri, bucurii şi furia românilor, toate sunt adunate aici într-o expoziţie inedită.

"Ce ne-a adus libertatea? ori libertatea cuvântului, libertatea de gândire, libertatea de exprimare, este extraordinară si se manifestă instant. Cumva expoziţia, asta încearcă să raspunda la ce ne-a adus în fiecare an. Este un entuziasm al recuperării pe care eu nu mi-l amintesc, abia mă născusem", spune Edmond Niculuşcă, Director ANCEN.

Iar asta ne-a călit, ne-a maturizat poate mai devreme, ne-a obligat să muncim ca să trăim mai bine, şi ne-a lăsat liberi să ne dorim orice. Ca să ne depărtăm cât mai repede de trecut. Sunt gusturi, arome, obiecte ori sunete pe care nu le vom uita, şi care ne arată, într-un fel, de unde am plecat şi unde am ajuns. 

35 de ani de schimbări fericite şi mai puţin fericite

Astăzi pare că am clipit de două ori şi ne-am trezit cu un smartphone în mână. Însă nu trebuie să uităm nimic din tot ce ni s-a întâmplat în tot acest timp. "Un moment emblematic este anul 1992 cand Michael jakson vine la Bucuresti, un bilet era în jur de 6 mii de lei, iar salariul minim era 12 mii de lei", adaugă Edmond.

Au venit apoi schimbările politice din 1996, momentul 2000 când încep negocierile pentru aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană, eclipsa de soare, vizita primului papa catolic într-o ţară ortodoxă. Se deschide primul mall, sunt demolate buticurile, iar România intră în NATO. România intră în Uniunea Europeană, dar asta vine la pachet şi cu alte crize, şi cu fel de fel de proteste. Suntem generaţia care a ieşit des în stradă.

"Suntem o generaţie care a cunoscut frica. Frica, lipsurile, eu zic că sunt nişte traume. Adica au rămas în noi niştre traume pe care le-am preluat din traumele părinţilor, nu a fost uşoară tranziţia asta. Noi suntem o generaţie care a învăţat şi ce a însemnat o societate care nu era liberă şi a cunoscut şi libertaeta. Ori cei care vor urma, cei născuţi după 2000 care au votat anul astă prima oara, ei s-au născut în libertatea, nu au învăţat-o teoretic. Asta îi face şi vulnerabili pentru că nu ştiu ce înseamnă să nu o ai", mai spune Edmond.