Antena LIVE

Curs valutar

Prăpăd în urma ploilor în Buzău. Peste 1.500 de oameni, izolaţi în urma unei alunecări de teren

Peste 1500 de persoane din satele Terca, Ploştina şi Luncile, aparţinând comunei buzoiene Lopătari, sunt izolate, începând de marţi, în urma unei alunecări.

De la 21.03.2018, 12:49
WhatsApp
Sansanews.ro

Peste 1500 de persoane din satele Terca, Ploştina şi Luncile, aparţinând comunei buzoiene Lopătari, sunt izolate, începând de marţi, în urma unei alunecări de teren.

   Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Buzău, Gabi Cosma, a declarat că o comisie constituită prin ordin al prefectului s-a deplasat miercuri dimineaţa în comuna Lopătari. 

   Potrivit lui Cosma, alunecarea de teren a afectat suprafaţa de rulare pe DC 159, în punctul Malul cu Sare, iar mai multe utilaje ale Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Lopătari se află la faţa locului şi acţionează pentru remedierea problemelor şi reluarea traficului auto. 

   'Acţionăm pe plan local pentru ca oamenii să nu rămână fără pâine, zahăr şi ulei', a declarat primarul localităţii, Vasile Lefter.

Pe acelaşi subiect

   Acesta a spus că 'alunecarea de teren este foarte puternică şi a produs o râpă de aproape patru metri adâncime, ceea ce face ca satele Terca, Ploştina, şi o parte din satul Luncile, cu peste 1500 de persoane, să rămână izolate din punct de vedere al traficului rutier'.

   'Cu utilajele de care dispunem nu puteam asigura decât un trafic de urgenţă, dar, în localitatea noastră, alte 10 puncte sunt afectate de alunecările de teren care se pot activa în orice moment şi pot bloca circulaţia', a precizat primarul comunei Lopătari.

Sursa: Agerpres

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Puneţi în aplicare sfaturile primite de la specialiştii în parenting?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Animalul descoperit recent care i-a uimit până și pe cercetători. Are 15 metri...
Fanatik.ro
Publicat 04.10.2024
Mutarea saudiților care îl doare pe Putin
spotmedia.ro
Publicat 04.10.2024
Centrele de date au o problemă și trebuie să alegem: Mai puțină poluare sau...
spotmedia.ro
Publicat 03.10.2024
Patru zodii binecuvântate după 5 octombrie. Oportunități uriașe pentru...
Gandul
Publicat 03.10.2024
Dezvăluirile unui luptător român din trupele speciale israeliene. „Cineva...
Adevărul
Publicat 04.10.2024
Andi Constantin, fostul concurent Burlacul, iubește din nou! Cine e și cum...
A1
Publicat 04.10.2024
Horoscopul zilei de 5 octombrie 2024. Gemenii trebuie să fie deschiși la ce e...
CaTine
Publicat 04.10.2024
Cum i-a spus Karmen Simionescu fiicei sale că va divorța de Bogdan Căplescu....
spynews.ro
Publicat 03.10.2024
Ce salariu a avut Mircea Geoană ca șef la NATO: „N-am vorbit despre asta, dar...
GSP
Publicat 03.10.2024
Cele mai bune depozite bancare în octombrie 2024. Care este banca la care...
Click.ro
Publicat 04.10.2024
Granița dintre Italia și Elveția se schimbă. De ce au fost nevoite ambele...
Useit
Publicat 04.10.2024
O mamă rămasă văduvă și-a crescut singură cei trei copii mici. Peste ani a...
Redacţia.ro
Publicat 04.10.2024
„Noua blondă a lui Putin” s-a înfuriat când a fost întrebată de ce nu are...
libertatea.ro
Publicat 04.10.2024
Fiica lui Eminem este însărcinată. Artistul a anunțat că o să fie bunic...
ZU
Publicat 04.10.2024
Gem de mere. Rețeta simplă a celui mai aromat gem
Hello taste
Publicat 03.10.2024
Consumul de brânză de capră în sarcină: beneficii și contraindicații
Deparinti
Publicat 04.10.2024
Alarma sună în capul oamenilor, după o descoperire: Băutura care...
ziare.com
Publicat 04.10.2024
Cum arată acum actorul Mauricio Islas, din celebra telenovelă Amor Real. Ce...
Happy
Publicat 04.10.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Metode de tratament pentru astm. Această afecțiune cronică se acutizează toamna
Medicool
Publicat 04.10.2024
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru...
orangesport.ro
Publicat 26.09.2024