Primele imagini cu 'microbuzul morţii'. Cei nouă muncitori care au murit stăteau pe bănci de lemn (Video)
Microbuzul în care nouă muncitori au murit a fost scos din râul Bistriţa şi luat în custodie de poliţişti şi procurori pentru continuarea anchetei.
De Redactia Observator la 05.04.2018, 14:08Microbuzul în care nouă muncitori au murit a fost scos din râul Bistriţa şi luat în custodie de poliţişti şi procurori pentru continuarea anchetei.
La prima vedere şi potrivit primelor informaţii, tragedia din localitatea Viişoara, judeţul Neamţ, s-a produs din cauza unei roţi care s-a desprins.
Pe imaginile de supraveghere care au surprins accidentul s-a putut observa că înainte de a sări de pe pod în apă, microbuzul a început să scoată scântei la roata de pe stânga-spate.
Şoferul microbuzului, un tânăr în vârstă de 25 de ani, a pierdut controlul volanului, iar microbuzul a sărit în apă.
Nouă dintre cei zece oameni au murit în urma accidentului, iar Ionuţ Vîrlan, un tânăr aflat pe scaunul din dreapta şoferului, a fost singurul care a supravieţuit după ce a spart cu pumnii şi cu picioarele parbrizul.
Microbuzul va fi supus unei expertize criminalistice care va stabili cauza exactă a morţii.
Potrivit autorităţilor, microbuzul avea inspecţia tehnică periodică valabilă.