Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Noi detalii revoltătoare în cazul tragediei de la Viişoara, în care au murit 9 oameni!

Niciuna dintre cele 10 persoane implicate în accidentul din noaptea de miercuri spre joi în localitatea Viişoara, dintre care 9 au murit, nu lucra legal.

de Redactia Observator

la 05.04.2018 , 13:37

Niciunul din cei 10 oameni implicaţi în accidentul de la Viişoara, soldat cu 9 morţi, nu lucra cu forme legale

Detalii revoltătoare în cazul tragediei de la Viişoara! 

Niciuna dintre cele zece persoane implicate în accidentul produs în noaptea de miercuri spre joi în localitatea Viişoara, dintre care nouă au murit, nu avea forme legale de angajare, a declarat şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ, Ioan Popescu.

Potrivit acestuia, cei nouă bărbaţi decedaţi şi tânărul care a supravieţuit după ce microbuzul în care se aflau a căzut în râul Bistriţa lucrau la Arad pentru o firmă din Cugir - judeţul Alba, care executa lucrări de plantare de puieţi.

Articolul continuă după reclamă

"Din punct de vedere al relaţiilor de muncă lucrurile sunt foarte clare: lucrau fără forme legale. Din punct de vedere al sănătăţii şi securităţii în muncă, lucrurile sunt un pic mai complicate. De ce? Pentru că transportul acestor persoane nu a fost asigurat de firma asta de la Alba, ci a fost transport în nume personal, al victimelor", a afirmat Ioan Popescu.

El a mai spus că ancheta reprezentanţilor ITM Neamţ continuă cu sprijinul inspectorilor de muncă din Arad şi Alba.

Microbuzul, în care se aflau zece bărbaţi cu vârste între 17 şi 45, se deplasa pe drumul naţional DN 15, pe Podul de la Vaduri, de la Alba Iulia spre comuna Săvineşti, iar la un moment dat, după ce una dintre roţi s-a desprins, acesta a căzut de pe un pod, într-un canal de aducţiune.

"Din primele cercetări efectuate la faţa locului, s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat de 25 de ani, din Săvineşti conducea o autoutilitară având direcţia de mers Bicaz- Piatra Neamţ, în localitatea Vaduri, înainte de podul ce traversează canalul râului Bistriţa, a pătruns pe sensul opus, a părăsit partea carosabilă şi a căzut în albia râului. În urma accidentului, autoutilitara s-a scufundat, fiind scoasă de echipajele ISU Neamţ, după activarea planului roşu de intervenţie. (...) Din cercetările preliminare a rezultat ca accidentul s-ar fi produs ca urmare a unei defecţiuni la roata stânga spate, aceasta desprinzându-se de autovehicul în momentele premergătoare accidentului", se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

După scoaterea autoutilitarei din apă, au fost identificate în interior şapte persoane decedate, ulterior fiind găsite şi celelalte două persoane, moarte.

Un singur tânăr dintre cele zece persoane aflate în autoutilitară a reuşit să se salveze, acesta fiind pasager pe locul dreapta faţă. El a fost preluat ulterior de un echipaj SMURD şi transportat la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, unde a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral acut şi contuzie toraco-abdominală, rămânând internat la Secţia Chirurgie.

Autoutilitara este proprietatea şoferului ce o conducea, în vârstă de 25 de ani, care şi-a pierdut viaţa în accident. Potrivit Poliţiei, maşina are inspecţia tehnica periodică valabilă.

În urma examinării microbuzului, s-a constatat că din cele şase locuri pe scaune, autoutilitara avea montate doar trei scaune omologate în partea din faţă, iar în spaţiul destinat transportului de marfă erau transportate atât bagaje, cât şi şapte pasageri, pe bănci din lemn, improvizate.

Sursă: Agerpres

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Puneţi în aplicare sfaturile primite de la specialiştii în parenting?
Observator » Ştiri sociale » Noi detalii revoltătoare în cazul tragediei de la Viişoara, în care au murit 9 oameni!