Conectivitatea Inteligentă este tema ediţiei de anul acesta a evenimentului Mobile World Congress
Cei mai mari producători de dispozitive electronice, dar şi constructori auto şi-au dat întâlnire în aceste zile la Barcelona. Tema acestei ediţii a evenimentului Mobile World Congress este Conectivitatea Inteligentă, aşa încât companiile au mizat pe dezvoltarea tehnologiei 5G.
De Redactia Observator la 26.02.2019, 11:02Cei mai mari producători de dispozitive electronice, dar şi constructori auto şi-au dat întâlnire în aceste zile la Barcelona. Tema acestei ediţii a evenimentului Mobile World Congress este Conectivitatea Inteligentă, aşa încât companiile au mizat pe dezvoltarea tehnologiei 5G. Vizitatorii au avut parte de surprize încă din prima zi a târgului.
Noile progrese în domeniul tehnologic au încântat vizitatorii încâ de la deschiderea târgului. Roboţii au demonstrat că pot fi instruiţi să realizeze cu uşurinţă activităţi de zi cu zi.
Şi nu e vorba doar de muzică şi dans. În domeniul medical, tehnologia 5G ar putea face diferenţa dintre viaţă şi moarte pentru mulţi pacienţi.
Daniel Marco, Director SmartCatalonia: O ambulanţă conectată prin tehnologia 5G. Astfel, ambulanţa care încearcă să salveze un pacient în stare critică este conectată de la distanţă cu un specialist, un doctor, în timp ce se îndreaptă către spital.
Şi cum trăim în era lor, telefoanele inteligente au constituit o atracţie principală şi de data asta. Sony a prezentat noul model dotat cu un ecran cinematic OLED şi aspect similar celor din cinematografe, dar şi cu prima cameră triplă din istoria modelelor companiei nipone.
Mitsuya Kishida, presedinte Sony Mobile: Considerăm că apogeul creaţiei sunt filmele. În afară de fotografie şi videografie, prin noul Xperia ne punem în valoare expertiza în cinematografie.
Chinezii de la Huawei mizează în schimb pe primul lor telefon inteligent care se poate plia, modelul Mate X, al cărui preţ se va ridica la suma record de 2600 de dolari în versiunea 5G.
Nici constructorii auto nu s-au lăsat mai prejos, iar ibericii de la Seat au prezentat conceptul unui vehicul al viitorului: Minimo.
Microtehnologia a fost şi ea prezentă la eveniment, printr-un voluntar care s-a lăsat implantat cu un cip electronic de mărimea unui grăunte de nisip chiar pe scenă. Dispozitivul îl va ajuta să folosească mai uşor gadgeturile din jurul său.
La deschiderea Târgul Tehnologiei Mobile a fost prezent şi Regele Felipe al VI-lea al Spaniei. Evenimentul va ţine până joi.