Profesor din Baia Mare, acuzat că ar fi atins o elevă în zone intime. Dosarul penal zace deschis pe masa poliției din martie anul trecut
Un caz teribil, din martie anul trecut, bate pasul pe loc. Atunci, părinţii unei fete de 15 ani din Baia Mare l-au acuzat pe un profesor de la liceu că ar fi atins-o în zone intime. Poliţiştii au deschis dosar penal, dar nici până acum nu s-a luat o decizie.
De Simona Vasiac la 16.01.2024, 14:09Polițiștii au deschis un dosar penal pentru agresiune sexuală, dar nici până în acest moment nu au luat o decizie în acest dosar, sau nu există persoane puse sub acuzare în cadrul dosarului deschis. Cert este că au audiat mai mulți martori, dar și profesori de la Colegiul de Arte din Baia Mare.
Profesorul se declara nevinovat
În primăvara anului trecut, atunci când profesorul a fost acuzat de către părinții elevei, comisia de disciplină a Colegiul de Arte din Baia Mare a decis monitorizarea și asistarea profesorului la orele de instrument. Profesorul predă și azi în unitatea școlară și se declara nevinovat de acuzațiile care îi sunt aduse și a precizat faptul că acele atingeri erau tehnici de respirație pe care elevii trebuie să le facă la orele de instrument.
Cert este că la nivelul Inspectoratului școlar al județului Maramureș a mai fost înregistrată o astfel o plângere pe numele profesorului în urma cu aproximativ 4-5 ani.