Antena LIVE

Curs valutar

Radu Mazăre a contestat decizia de respingere a eliberării condiţionate. Poate face altă cerere peste 9 luni dacă nu se aprobă

Fostul primar al Constanţei Radu Mazăre a contestat decizia Judecătoriei Sectorului 4 de respingere a liberării condiţionate. În cazul în care această hotărâre nu se va schimba la instanţa superioară, Radu Mazăre mai poate formula peste nouă luni o nouă cerere de liberare condiţionată.

De la 22.04.2024, 12:10
WhatsApp
Radu Mazăre a contestat decizia de respingere a liberării condiţionate. Ce se va întâmpla dacă cererea îi va fi refuzată Hepta / Inquamphotos / Photographer: Ovidiu Micsik

Judecătoria Sectorului 4 a respins în 17 aprilie cererea lui Mazăre de a fi pus în libertate, iar în 18 aprilie a fost înregistrată contestaţia fostului edil, care ar urma să fie judecată de Tribunalul Bucureşti, care nu a stabilit încă un termen de judecată.

“În baza art. 587 alin. (2) C.proc.pen. raportat la art. 59 C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C.pen. respinge cererea de liberare condiţionată formulată de petentul-condamnat Mazăre Radu Ştefan, în prezent deţinut în Penitenciarul Bucureşti-Jilava, ca neîntemeiată. În temeiul art. 587 alin. (2) din C.proc.pen., fixează termen de reiterare de 9 luni, care va curge de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, după expirarea căruia propunerea sau cererea va putea fi reînnoită”, se arată în minuta instanţei de la Judecătoria Sectorului 4.

Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei, are de executat 9 ani de închisoare

Radu Mazăre are de executat o pedeapsă de 9 ani de închisoare, în urma contopirii a două pedepse definitive primite de fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, una de nouă ani de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi alta de cinci ani de închisoare, în dosarul Polaris.

Pe acelaşi subiect

În dosarul Polaris, Radu Mazăre a fost trimis în judecată în 10 decembrie 2015, fiind acuzat de trei infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi conflict de interese, scrie news.ro.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au arătat în rechizitoriu că Radu Mazăre a primit opt milioane de euro şi peste opt milioane de lei de la reprezentanţii unor firme pentru facilitarea emiterii unor documente şi pentru înlesnirea câştigării unei licitaţii sau încheierea unor contracte.

În acest dosar, Radu Mazăre a fost condamnat în 3 februarie 2022, la cinci ani de detenţie.

În Dosarul Retrocedărilor ilegale, fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, a fost condamnat definitiv în februarie 2019 la 9 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată şi săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, alături de alţi 31 de inculpaţi, funcţionari publici, oameni de afaceri, notari şi evaluatori. De asemenea, prin Decizia nr 32/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa a dispus desfiinţarea totală sau parţială a mai multor dispoziţii emise în temeiul Legii nr. 10/2001, precum şi a altor înscrisuri reţinându-se prejudiciul cauzat de subevaluarea terenurilor ce au fost acordate în compensare.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

radu mazare cerere decizie fost primar constanta
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025