Reacţia BOR la scrisoarea a zeci de personalități pentru a sărbători Paștele la aceeași dată. Când va fi discutat apelul de Sfântul Sinod
Mai multe personalităţi, printre care Teodor Baconschi și Adrian Papahagi, au transmis duminică o scrisoare Sfântului Sinod pentru unificarea Paștelui. Vasile Bănescu a spus luni că apelul va fi luat în discuție cel mai probabil la următoare ședință a Sfântului Sinod, din luna iunie. Subiectul mutării datei Paştelui, astfel încât să fie sărbătorit cu cel catolic, a declanşat un scandal monstru în sânul BOR în ultimele săptămâni.
De Redactia Observator la 24.04.2023, 12:56Celebrarea Paştelui de către toţi creştinii ar trebui să se facă în aceeaşi zi. Asta au cerut Sfântului Sinod şi Adunării Naţionale Bisericeşti, printr-o scrisoare deschisă, 23 de personalităţi ale României. Petiţia deschisă a fost semnată până luni la prânz, de peste 4000 de români. Poţi semna petiţia pentru mutarea datei Paştelui aici!
"Scrisoarea semnată de personalități reale ale societății civile creștin ortodoxe din România, oameni din interiorul, nu din exteriorul Bisericii, care constant au apărat-o și sprijinit-o public, a fost transmisă și desigur primită. Ea va fi luată în discuție cel mai probabil la proxima ședință a Sfântului Sinod. Viitoarele consultări la nivel interortodox bisericesc pe tema acestui demers sunt desigur subînțelese, așa cum au semnalat obiectiv chiar semnatarii scrisorii", a declarat purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) Vasile Bănescu. Următoarea şedinţă a Sfântului Sinod este în luna iunie.
Scrisoare către Sfântul Sinod al BOR pentru unificarea Paștelui, semnată de zeci de personalități
Adrian Papahagi, Teodor Baconschi, Ana Blandiana sau Andrei Pleşu se numără printre personalităţile care au semnat documentul. În debutul acestuia, iniţiatorii afirmă că "primul Sinod Ecumenic, reunit la Niceea în anul 325, una din pietrele de temelie ale Ortodoxiei, a stabilit ca Biserica Lui Hristos, una, universală şi apostolică, să celebreze Învierea Domnului într-o zi de duminică, aceeaşi pentru toţi."
- Scrisoare către Sfântul Sinod pentru unificarea Paștelui, semnată de zeci de personalități. "Frumos ar fi să...
- Ce semnificație are Paștele Blajinilor. Cimitirele s-au umplut iar de credincioși: "Copiii vor duce mai departe...
- Scandalul dintre purtătorul de cuvânt al BOR şi Arhiepiscopul Tomisului ia amploare. IPS Teodosie a atacat-o pe...
Petiţia deschisă a fost semnată până acum de peste 4500 de persoane. La anul săbatoarea va fi la distanţă de o lună între catolici şi ortodocşi. Paștele ortodox pică în 2024 duminică 5 mai, iar Paștele catolic este duminică 31 martie.
Cine a semnat scrisoarea pentru unificarea Paștelui catolic cu Paștele ortodox:
- Teodor Baconschi (ambasador, scriitor, București),
- Adrian Papahagi (profesor, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj) – inițiatori
- Ana Blandiana (scriitoare, președinta Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, București)
- Andrei Pleșu (profesor, președintele Fundației New Europe, București)
- Anca Vasiliu (profesor și cercetător științific, Sorbonne Université/ENS/CNRS, Paris)
- Daniel David (psiholog, profesor, rectorul Universității Babeș-Bolyai, Cluj)
- Monica Pillat (scriitoare, București)
- Silviu Oravitzan (artist, Timișoara)
- Alex Ștefănescu (critic literar, București)
- Anca Manolescu (cercetătoare, București)
- Augustin Ioan (arhitect, profesor, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București)
- Radu Carp (profesor, Universitatea din București)
- Nicolae Rădulescu (arhitect, fost deținut politic, București)
- Daniela Georgescu (jurnalistă, Radio România, București)
- Dragoș Calma (profesor, University College Dublin)
- Ioan Alexandru Tofan (profesor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi)
- Daniela Dumbravă (cercetătoare, Institutul de Istoria Religiilor al Academiei Române, București)
- Marius Vasileanu (publicist, profesor, București)
- Gheorghiță Ciocioi (etnolog, București)
- George Enache (profesor, Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați)
- Andrei Găitănaru (psihoterapeut, București)
- Diana Marinescu (doctorandă, Angelicum, Roma)
- Dragoș Ursu (istoric, Muzeul Național al Unirii, Alba Iulia)