Antena LIVE

Curs valutar

Reacția mamei fetiței, care a ajuns drogată la spital. Specialiștii cred că micuța a stat într-o cameră unde s-a consumat canabis

Noi informații în cazul copilului de 3 ani care a ajuns drogat la Spitalul Judeţean din Constanţa. Poliţia a dechis un dosar penal, iar Protecţia Copilului o anchetă socială, după ce, în urma analizelor de sânge, fetiţa a ieşit pozitivă la canabis. Mama copilei, cea care a şi dus-o la spital, susţine că cea mică ar fi mâncat o prăjitură înainte să îi apară simptomele.

De la 05.07.2024, 13:32
WhatsApp
Vezi și:

Copilul de 3 ani a ajuns la spitalul din Constanța cu ambulanța, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Avea o stare de somnolență, așa că a ajuns pe mâna medicilor, după ingestia unei substanțe necunoscute. În urma analizelor toxicologice s-a ajuns la concluzia că fetița era pozitivă la canabis. 

A urmat tratament, a fost monitorizată și pentru că starea sa s-a ameliorat, a fost externată. Reprezentanții Direcției pentru Protecția Copilului susțin că mama a povestit că a fost împreună cu fetița ei la deschiderea unui salon de cosmetică, acolo unde cea mică ar fi mâncat o prăjitură de la candy bar. 

Pe de altă parte, specialiștii anti-drog susțin că cel mai probabil, fetița de 3 ani ar fi stat într-o încăpere unde s-ar fi consumat canabis. 

Andreea Filip

Nu cred în coincidențe, cum nu cred că am ajuns întâmplător în această meserie. Unele lucruri sunt predestinate și, orice ai face, se întâmplă. ...

copil droguri canabis constanta
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024