Reacţia pensionarei din Galaţi care era să omoare un alpinist utilitar, după ce a început să tragă de corzi: "Eu ce vină am?"
Un alpinist utilitar a văzut moartea pe când muncea la etajul 11. O pensionară a tras cu putere de corzile de siguranţă care îl susţineau. Salvarea bărbatului a fost o fereastră deschisă, pe care s-a aruncat în ultima clipă. Pe numele femeii a fost deschis dosar penal pentru lovire şi alte violenţe.
De Redactia Observator la 05.09.2023, 20:21"În ce situaţie critică puteam să ajung! Dacă nu era deschis, domnule preşedinte, acel geam unde mă duceam?", îi spune alpinistul utilitar administratorului de bloc. În 30 de ani, Silviu le-a văzut pe toate în meseria lui la înălţimi periculoase. Dar nu a crezut că cineva iar putea tăia coarda de care îi depinde viaţa.
Alpinist utilitar din Galaţi, la un pas de moarte
A fost chemat la o intervenţie, la etajul 11, dintr-un bloc cu 12 etaje. Ca să ajungă sus, era susţinut de două corzi, care atârnau pe bloc, de la ultimul etaj până jos la parter. Din senin, o pensionară de la etajul 8 a început să tragă de cele două corzi de care era susţinut bărbatul.
"Le-a tras în casă şi a început să tragă de ele cu o forţă de neimaginat. Eu efectiv nu am reuşit. După ce a început să tragă, m-am dezechilibrat, m-a dat pe spate, m-am dat cu capul de pereţi, mă rog, am avut cască", spune Silviu Bălan, alpinist utilitar.
- "Au ţipat la ea că omoară un om". Un alpinist utilitar din Galaţi, la un pas de moarte după ce o bătrână a...
- Fostul poliţist care a condus băut şi drogat şi a omorât o femeie, aghiotant al ministrului de Interne Dejeu: "A...
- Orori într-un centru psihiatric din Bucureşti, descoperite de reporterii Observator. Mărturia şocantă a unei...
"Am strigat, dar degeaba. Nu eram jos, eram sus! Dom'ne, nu mai trageţi! S-o fi speriat!", crede Alexandru Anghel, preşedinte asociaţie de bloc.
O idee ingenioasă i-a salvat viaţa
Ca prin minune, alpinistul a reuşit să intre pe o fereastră. O mişcare periculoasă, dar salvatoare.
- Silviu Bălan, alpinist utilitar: Într-o fracţiune de secundă, cred că 10 cm am reuşit să eliberez şi am intrat în primul geam pe care l-am găsit deschis.
- Reporter: Aţi văzut moartea cu ochii?
- Silviu Bălan, alpinist utilitar: Cam aşa! Dacă nu ar fi fost geamul deschis, vă jur ca nu ştiu ce făceam!
Femeia de 71 de ani spune că s-a speriat şi a crezut că intră hoţii peste ea. "Mi-a fost teamă, că sunt pe partea noastră nişte persoane mai dubioase. Eu ce vină am?", se întreabă pensionara. "Mi-am cerut scuze, nu am ştiut despre ce este vorba! Fiindcă jos la avizier nu a fost nimic pus că se face vreo intervenţie", adaugă femeia.
Pensionara s-a ales cu dosar penal
Iniţial, pensionara s-a ales doar cu un avertisment. Dar poliţiştii au revenit asupra deciziei şi i-au făcut dosar penal pentru lovire şi alte violenţe.
Un caz asemănător s-a întâmplat şi în urmă cu 12 ani, la Constanţa, când un bărbat a tăiat cordelina unui alpinist utilitar care lucra la izolația blocului. Pensionarul a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru tentativă de omor şi a fost obligat să îi plătească alpinistului despăgubiri de 40.000 de lei.