Reactorul 1 al centralei nucleare de la Cernavodă, resincronizat la Sistemul Energetic Naţional după o revizie amplă
Nuclearelectrica anunţă că lucrările aferente opririi planificate a Unităţii 1 CNE Cernavodă au fost terminate, iar sincronizarea la Sistemul Energetic Naţional s-a realizat sâmbătă după-amiază. Unitatea 1 a intrat în programul de oprire planificată în data de 19 mai 2024, în vederea efectuării lucrărilor de mentenanţă planificate, realizate o dată la doi ani pentru fiecare unitate. În perioada opririi planificate s-au făcut programul de mentenanță preventivă, programul de mentenanță corectivă, programul de inspecții, programul de testări obligatorii pe perioada opririlor planificate și programul de implementare modificări de proiect.
De Redactia Observator la 29.06.2024, 21:16Nuclearelectrica, compania de stat care administrează centrala nucleară din Cernavodă, anunţă că reactorul 1 a fost resincronizat sâmbătă după-amiază la Sistemul Energetic Naţional după finalizarea programului de oprire planificată.
Cernavodă 1 revine după o revizie amplă
”Nuclearelectrica SA anunţă că lucrările aferente opririi planificate a Unităţii 1 CNE Cernavodă au fost finalizate, iar sincronizarea la Sistemul Energetic Naţional s-a realizat în după-amiaza zilei de 29 iunie 2024”, informează compania, potrivit news.ro.
Unitatea 1 a intrat în programul de oprire planificată în data de 19 mai 2024, în vederea efectuării lucrărilor de mentenanţă planificate, realizate o dată la doi ani pentru fiecare unitate. În perioada opririi planificate s-au efectuat activităţi din următoarele programe:
- O companie coreeană recrutează angajaţi români pe un salariu de 9.600 lei. Ce condiţii trebuie să...
- A murit Florin Decuseară. Cântăreţul se afla în stare critică la spital, după ce a căzut în gol la Centrala...
- Alertă în Cernavodă. Un incendiu minor a izbucnit la Unitatea 2 a Centralei Nucleare. Se lucrează pentru răcire
- Programul de mentenanţă preventivă;
- Programul de mentenanţă corectivă;
- Programul de inspecţii;
- Programul de testări obligatorii pe perioada opririlor planificate;
- Programul de implementare modificări de proiect.
„Lucrările s-au executat în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă”, mai arată compania. Nuclearelectrica contribuie cu peste 18% din energia nucleară la producţia totală de energie şi cu 33% din producţia totală de energie fără CO2 din România.