A murit Florin Decuseară. Cântăreţul se afla în stare critică la spital, după ce a căzut în gol la Centrala de la Cernavodă
Cântăreţul Florin Decuseară, care a căzut în gol de la 10 metri înălţime, luni seara, în timpul unor lucrări la Centrala de la Cernavodă, a încetat din viață. Bărbatul se afla în stare gravă la Spitalul Județean Constanța, intubat și ventilat mecanic.
Anunțul morții artistului a fost făcut, astăzi, de Nuclearelectrica.
"Nuclearelectrica anunță, cu profund regret, decesul colegului nostru, Florin Decuseară, care a fost angajat în rolul de tehnician la centrala nuclearoelectrică Cernavodă. Decesul a survenit în urma evenimentului de pe 17 iunie 2024 din spațiile de depozitare ale Unității 3 CNE Cernavodă.
Conform prevederilor legislative în vigoare, au fost demarate atât investigații interne, cât și ale organismelor abilitate, iar acestea se află în derulare. Compania colaborează, permanent, cu autoritățile în tot acest parcurs. Suntem alături de familia îndurerată și oferim tot sprijinul necesar în aceste momente de adâncă suferință", a transmis compania într-un comunicat.
Florin Decuseară s-a prăbușit în gol de la 10 metri înălțime
Incidentul șocant s-a petrecut luni seară, 17 iunie, atunci când Florin Decuseară, care lucra că tehnician în cadrul Centralei de la Cernavodă s-a dezechilibrat și a căzut în gol peste o balustradă de la 10 metri înălțime. Medicii l-au resuscitat aproximativ 15 minute și a fost transportat cu elicopterul SMURD la spital, fiind intubat și ventilat mecanic.
El a fost diagnosticat cu politraumatism: traumatism craniofacial cu fractură de mandibulă, hematorax masiv stâng, hematurie macroscopică posttraumatică pe rinichi polichistic și fractură complexă de bazin. Din păcate, după cinci zile de agonie, cântărețul de 46 de ani s-a stins din viață.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰