Antena LIVE

Curs valutar

Video

Robert Negoiţă nu a rămas numai fără palmieri, ci şi fără permis de conducere. A fost prins conducând pe contrasens

Duelul palmierilor arată cât de mult se iau în serios primarii. Alegătorii lor, însă, îi iau în râs. Un caricaturist s-a inspirat din cearta lor, iar bucureştenii nu înţeleg de ce nu se ocupă de lucruri serioase. Robert Negoiţă insistă - va planta 300 de arbori exotici în sectorul lui, chiar şi în Piaţa Unirii, de unde Nicuşor Dan i-a scos acum două zile. Primarul general îi transmite, însă, că va repeta operaţiunea de câte ori este nevoie. Iar edilul S3 nu a rămas numai fără palmieri, ci şi fără permis de conducere! Edilul a fost oprit de poliţiştii de la rutieră pentru că mergea pe contrasens, seara trecută, după ce a plecat de la Primăria Sectorului 3. Agenţii l-au sancţionat cu o amendă în valoare de 870 de lei şi i-au suspendat dreptul de a conduce pentru 60 de zile.

De la 17.05.2023, 22:23
WhatsApp
Vezi și:

La nici o zi după ce Nicuşor Dan a scos din pământ palmierii plantaţi de Robert Negoiţă, edilul de sector le-a găsit alt loc.

Andreea Milea, reporter Observator: Primii trei palmieri din cei 26 scoşi din Piaţa Unirii au fost plantaţi peste noaptea aici în faţa Primăriei Sectorului 3, pe lângă ceilalţi 3 măslini care erau deja aici.

Diana Culescu, peisagist: Nu putem să vorbim de aclimatizare în cazul unor astfel de specii. Plantele vor muri, cel mai probabil şi asta o să fie singura aclimatizare.

Chiar şi aşa, Robert Negoiţă insistă - vrea să umple sectorul de palmieri. A cumpărat deja 300 şi nu exclude să îi ducă înapoi la Unirii.

Pe acelaşi subiect

Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3: Dacă am zis tot sectorul 3, e sectorul 3!

Nicuşor Dan, primarul Capitalei: Dacă îi plantează, îi scoatem din nou. Măcar știm cum să facem noi.Robert Neg

Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3: Sunt revoltat de fiecare dată cand vad în altă ţară, uite cum sunt, de ce la noi nu sunt? Şi când se întâmplă să fie şi la noi, critică, păi la noi de ce, că la noi nu se potriveste, cine a mai văzut? Pai de-aia am adus că nu s-a mai văzut.

Peste 300.000 de lei daţi pentru palmieri şi măslini

Edilul de sector a plătit peste 300.000 de lei pentru palmieri şi măslini. Nu s-a oprit aici. A luat şi banani, cactuşi, curmali, lămâi, mandarini, portocali şi arbori de kumquat.

Robert Negoiţă: O să vă invit să gustaţi fructe de kumquat. Credeţi-mă că sunt foarte bune. Nu se desface, se mănâncă pur şi simplu aşa.

Andreea Milea, reporter Observator: Primăria de sector a cumpărat 500 de astfel de plante exotice. Fiecare a costat, în medie, 60 de euro, susţine edilul. 

Supărarea dintre edilul Robert Negoiţă şi primarul general Nicuşor Dan nu pare să treacă prea curând.

Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3: Lăsaţi-l să doarmă linistit că noi nu trebuie să-l trezim. Eu am trăit cu speranţa că dacă il trezim poate face ceva bun. Eu zic că e un demers gresit să îl trezim. Suntem mai bine cu el dormind. Când se trezeşte nu face nimic bun. Se apucă să tragă de copaci.

Nicuşor Dan, primarul Capitalei: Nu vreau să adâncesc polemica asta.

Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3: A ajuns să smulgă copaci din pământ că sunt ilegali? Domne, că-s copacii ilegali? Domne dar să facă la DNA. Adică ar trebui să le dea o formă de arest acestor copaci că umblă ilegal prin acest oraș condus de un tip care e certat și cu frizerul. Serios?

Nicuşor Dan, primarul Capitalei: Un gest nelegal, a fost sancționat, i-am scos palmierii. 

Doar că Robert Negoiţă are planuri mari cu restul plantelor exotice deja cumpărate. Să facă o grădină botanică în hala Laminorul care ar putea fi gata până la finalul acestui an.

Între timp, scandalul palmierilor de la Unirii l-a inspirat pe unul dintre cei mai în vogă caricaturişti din România. Costel Pătrăşcan a schiţat un personaj cu un tatuaj pe care scrie I love Bucureşi şi are deasupra un arbore exotic. Moda palmierilor în România a plecat de la Mamaia. Radu Mazăre a plantat 200 în anul 2002, dar majoritatea nu au rezistat. Fostul primar de la Timişoara, Nicolae Robu, nu s-a lăsat mai prejos. A cumpărat 40 de plante, care au fost vândute, în cele din urmă, pentru că nu mai arătau prea bine. La Bucureşti, primii palmieri au apărut în 2008, în sectorul patru, donaţi de o primărie din China.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

robert negoita amenda permis conducere sectorul 3 scandal palmieri
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024