Antena LIVE

Curs valutar

România a îndeplinit condițiile tehnice pentru a intra în Visa Waiver. Ambasador: Românii vor putea călători fără vize, probabil, în prima parte din 2025

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, anunţă marţi că România îndeplineşte formal toate condiţiile tehnice pentru a face parte din programul Visa Waiver. Însă, anunţul oficial ar putea fi făcut abia în luna ianuarie a anului viitor și va mai dura câteva luni până se implementează măsura în consulate şi la frontieră, a explicat şefa diplomaţiei române, Luminiţa Odobescu. 

De la 01.10.2024, 12:53
WhatsApp
Vezi și:

"Astăzi este o zi mare, o zi pe care am aşteptat-o multă, multă vreme: de astăzi, România îndeplineşte formal toate condiţiile tehnice pentru a face parte din programul Visa Waiver. Ieri, s-a încheiat anul fiscal în Statele Unite, iar ultima condiţie pe care România o mai avea de îndeplinit a fost satisfăcută”, anunţă Muraru într-o înregistrare video postată mpe site-ul ambasadei.

El precizează că este necesară o confirmare din partea autorităţilor de la Washington în perioada următoare. ”Sigur, aşteptăm o confirmare de la partenerii americani în perioada următoare, dar evaluarea noastră, bazându-ne pe numărul de aplicaţii pentru vize din acest an, precum şi pe trendul puternic descrescător din ultimii ani, este că Romania a coborât sub procentul de 3% al ratei de respingere”, subliniază ambasadorul.

”Când am sosit acum mai bine de trei ani în America, am promis, împotriva oricăror predicţii contrare, să-mi dedic toată energia pentru a vedea acest proiect finalizat. Ii mulţumesc lui Dumnezeu. Sunt recunoscător Preşedintelui pentru încrederea cu care m-a învestit şi familiei mele pentru sprijinul nepreţuit! Eliminarea vizelor pentru Statele Unite este cea mai bună recunoaştere a unei solidarităţi ireversibile dintre români şi americani”, a adăugat Muraru.

El declară că pentru această reuşită au muncit foarte mulţi oameni. ”Mulţumesc administraţiei romaneşti - ultimelor două guverne, instituţiilor publice, coordonatorului naţional pentru Visa Waiver, care a făcut o treabă extraordinară, Parlamentului; mă înclin în faţa zecilor de companii private care au sprijinit demersul nostru, asociaţiei de afaceri româno-americane, instituţiilor media care au promovat campania publică, colegelor şi colegilor din ambasada mea, fiecăruia în parte pentru pasiunea cu care au lucrat.

Pe acelaşi subiect

Când am putea călători în SUA fără vize

Le sunt recunoscător în mod special prietenilor noştri americani - fără de care acest rezultat nu ar fi putut fi obţinut - începând cu ambasada SUA de la Bucureşti şi ambasadoarei americane, care au făcut un efort uriaş, Departamentul Securităţii Naţionale şi secretarul său, Departamentul de Stat, membrii Congresului care au semnalat nevoia ca România să se alăture programului de scutire de vize. Dar cel mai mare merit îl au chiar românii, care - prin opţiunile lor clare, prin parcursul pe care l-au imprimat patriei lor, prin ambiţia de a putea călători liber în ţara cu care cei mai mulţi dintre ei se simt aliniaţi ca valori şi cu care statul român împărtăşeşte o robustă alianţă de securitate - ei, românii, au obţinut acest statut”, a afirmat ambasadorul român la Washington.

Conform lui Muraru, primii români vor putea călători fără vize în Statele Unite, probabil, în prima parte a anului viitor. ”A călători fără vize în America nu este doar un statut privilegiat acordat unei ţări. Vor exista beneficii importante pentru noi”, notează Andrei Muraru.

România este mai aproape ca niciodată să intre în programul Visa Waiver, care ar permite circulaţia liberă în Statele Unite ale Americii. Potrivit surselor Observator, rata de refuz a cererilor pentru viza de SUA a scăzut la 2,7% în septembrie, pragul decisiv fiind de 3%. 

Ministrul de Externe Luminiţa Odobescu a explicat pentru Observator că procesul nu este încă finalizat. "Mai avem o misiune de evaluare şi apoi partea americană trebuie să finalizeze procedurile interne". Anunţul oficial va fi făcut cel mai probabil în luna ianuarie 2025 și va mai dura câteva luni până se implementează măsura în consulate şi la frontieră

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

visa waiver vize sua ambasador romania
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025