Antena LIVE

Curs valutar

Video

Rușii testează marea cu degetul. Motivul pentru care ar fi trimis o dronă pe teritoriul României. Explicațiile unui general în rezervă

Ruşii încearcă tot mai mult răbdarea NATO. Noaptea trecută au trimis încă o dronă deasupra României, de data aceasta în judeţul Constanţa. A apărut pe radare în largul mării şi a dispărut fără urmă, deasupra unei comune, de lângă Bulgaria. Patru avioane de vânătoare au fost ridicate de la sol, însă piloţii nu au avut contact vizual cu aparatul de zbor. L-au filmat în schimb mai mulţi martori.

De la 18.10.2024, 20:49
WhatsApp
Vezi și:

O lumină suspectă pe cer şi un zgomot puternic de avion care zboară la joasă altitudine. A fost încă o seară de panică pentru locuitorii din Constanţa. În scurt timp, pe telefoane au început să curgă mesajele RO-Alert.

"Să ne adăpostim, în cazul în care cad corpuri necunoscute, unde să fugi cu nepoţii, cu copiii în casă", a povestit un martor. "Ne-a înspăimântat, ne-a speriat, nu este normal să bage panică în oamenii de vârstă înaintată, în copii", a mărturisit un localnic.

După câteva minute, Armata a anunţat că radarele au identificat o țintă de mici dimensiuni care a pătruns în spaţiul nostru aerian. 

Drona rușilor, urmărită de două avioane de luptă românești și două aeronave spaniole

Pe acelaşi subiect

Ţinta a fost reperată de radarele Armatei Române la ora 19.00, deasupra Mării Negre, în dreptul localităţii Mihail Kogălniceanu, cu direcţia Eforie Nord - Topraisar. A fost urmărită de aeronavele de luptă pe baza indicaţiilor radar, dar semnalul s-a pierdut la ora 19:20, aici, în apropiere de localitatea Amzacea.

"Radarele de supraveghere aeriană au urmărit în permanență traseul țintei care a pătruns în adâncimea teritoriului național pe o distanță maximă de 14 kilometri", a declarat gen. br. Constantin Spânu, purtător de cuvânt MApN.

Obiectul zburător a fost, cel mai probabil, o dronă rusească de supraveghere, trimisă la graniţa de est a NATO pentru a culege date despre timpii de reacţie ai Alianţei, în caz de ameninţare aeriană. În această situaţie, România a trimis în misiune patru avioane, două de la Borcea şi două ale aliaţilor spanioli, dislocaţi la Mihail Kogălniceanu.

"O dronă, nu de dimensiuni mari, care poate să facă cercetare la faţa locului, identificare ţinte şi eventual, într-o anumită situaţie, şi operaţiuni mai ample, adică de descoperire a unor frecvenţe de radio-locaţie, sau poziţionarea unor radare", a declarat gen. (r) Cristian Barbu, analist de politică militară. 

Dronele rusești, distruse de NATO doar dacă reprezintă o amenințare reală

Pentru a evita escaladarea războiului din Ucraina, NATO a decis ca dronele ruseşti care se apropie sau pătrund în spaţiul aerian al ţărilor membre să fie distruse doar dacă reprezintă o ameninţare reală la siguranţa populaţiei.

"Haideţi să vedem toată analiza celor de la Ministerul Apărării, dacă a fost o provocare cibernetică, fiindcă contactul vizual al piloţilor nu a existat cu drona în cauză", a declarat Marcel Ciolacu.

În ultimul an, MApN a raportat aproape 20 de incidente ce implică drone sau fragmente de astfel de aparate de zbor căzute pe teritoriul României sau survolări ale spaţiului nostru aerian.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

drona romania rusia nato
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în ciorba falsă de burtă ca să aibă un gust deosebit. Ingredientul...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
De ce nu ar trebui să-ți faci patul imediat după ce te-ai trezit, dimineața
spotmedia.ro
Publicat 19.11.2024
Meteorologii Accuweather au anunțat prognoza pentru zilele alegerilor 2024. Cum...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Pe cine vede Crin Antonescu în turul 2 pentru președinție și cine va fi la...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului 2024. Ce tradiții, obiceiuri și...
A1
Publicat 20.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Ce au putut să scrie kosovarii după ce UEFA a dat decizia în cazul meciului...
Redacţia.ro
Publicat 20.11.2024
Unde s-ar fi ascuns milionarul Dorel Tamaș, care a scăpat prin prescriere. El a...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024