Scrisoare sfâșietoare pentru Raisa, de la o fetiță de 14 ani din Cluj: "Trăim cu speranța că te vom vedea și atunci vom fi cei mai fericiți"
Isabella Popa, o fată de 14 ani din Cluj, a scris o scrisoare emoționantă după decesul Raisei, fetița accidentată mortal de un polițist, în Sectorul 1 din București. "Cu toate că nu te-am cunoscut niciodată, vestea morții tale m-a întristat teribil", își începe epistola copila, îndurerată de tragedie.
De Daniel Murărescu la 15.01.2022, 22:37Redăm în continuare scrisoarea emoționantă a fetiței din Cluj, pentru Raisa:
"Dragă Raisa,
Cu toate că nu te-am cunoscut niciodată, vestea morții tale m-a întristat teribil. Am plâns pentru tine deoarece Dumnezeu a fost nedrept cu tine și te-a luat prea repede dintre noi.
Cu toate acestea știu că acum acolo unde ești tu, în Rai, ne privești și ești mai fericită decât aici, pe Pământ. Părinții tăi nu mai trebuie să plângă și să fie triști fiindcă ei nu te-au pierdut definitiv, ci te vor întâlni într-o zi sus în ceruri așa cum îmi doresc să te întâlnesc și eu.
- "Mamă, am plecat spre şcoală", ultimele cuvinte ale Raisei. Altar de flori la locul accidentului şi pe treptele...
- Singurele cuvinte spuse de polițistul care a lovit-o mortal pe Raisa. Fata care a supraviețuit i-a povestit mamei...
- Imagini dramatice: Momentul în care cele două fetițe au fost spulberate de mașina de poliție, pe Bld. Laminorului
Îl rog pe Dumnezeu să te ierte, dacă ai avut păcate și să îți ofere odihna veșnică. Și eu sunt de aceeași vârstă cu tine, iar de azi eu te vor considera prietena mea și îmi doresc să mă călăuzești pe mine și pe toți pe care îi iubești să facă tot ce e bine.
Până când ne vom revedea sus în ceruri, trebuie să trăim cu speranța că te vom vedea odată și atunci vom fi cei mai fericiți.
Cu cel mai mare drag, Popa Isabella din Cluj"
Singurele cuvinte spuse de polițistul care a lovit-o mortal pe Raisa
Poliţistul care a lovit ieri două copile pe trecerea de pietoni şi a ucis-o pe una dintre ele a primit control judiciar şi este anchetat pentru ucidere din culpă. Nu era în misiune, aşa cum a lăsat ieri poliţia să se înţeleagă. Şi avea mult peste viteza legală. O cameră de supraveghere a surprins momentul impactului. Imaginile dramatice clarifică multe dintre necunoscutele accidentului.
Potrivit surselor Observator, tânărul nu ar fi dat nicio declaraţie după accident. Singurele lui cuvinte ar fi fost: "pur şi simplu am văzut-o pe capotă".
"Raisa mea, fetița mea!" Copila ucisă pe trecere de mașina poliţiei, înmormântată în sicriu alb
Raisa avea o viață întreagă înainte. Destinul, însă, i-a fost curmat brusc joi, 13 ianuarie, într-un groaznic accident rutier. Fetiţa şi prietena ei Marina se duceau la şcoală când o maşină de poliţie le-a lovit în plin pe o trecere de pietoni din Bucureşti.
Micuţa Raisa, care s-a stins la scurt timp după impact, a fost înmormântată, astăzi, în sicriu alb. Sute de oameni au condus-o pe ultimul ei drum.
Daniel Murărescu face parte din echipa Observator de decembrie 2016, de la relansarea site-ului, şi este în prezent editor de content. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și