Antena LIVE

Curs valutar

Video

Şefa de la Protecţia Copilului care a stabilit că viaţa unui bebeluş valorează 10.000 de euro nu a păţit nimic de un an. Acuzaţii de muşamalizare

O şefă de la Protecţia Copilului din Sectorul 4 ar fi vândut bebeluşul unei femei pe care, potrivit funcţiei, trebuia să o ajute să îl crească. 10.000 de euro ar fi cerut de la o familie din Ilfov să intermedieze adopţia. Procurorii investighează cazul de mai bine de un an. Până la finalizarea dosarului, femeia a fost mutată pe un alt post, tot în cadrul instituţiei. Nu e primul caz şi cu siguranţă nici ultimul, spun voci din interiorul sistemului. 

De la 06.06.2023, 19:35
WhatsApp
Vezi și:

Cazul a ieşit la iveală abia acum, după ce a fost semnalat în spaţiul public de fostul vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului şi Adopţie. "La scurt timp după ce a născut, tânăra şi-a dat seama că îi este dificil să îşi crească copilul. Mai avea unul acasă şi o situaţie financiară precară. A apelat la ajutorul celor de la DGASPC şi l-a lăsat pe nou născut în grija unei angajate pentru a fi dat spre adopţie", spune Cristina Filip, reporter Observator.

Bebeluş vândut cu 10.000 de euro

Potrivit anchetatorilor, angajata Direcţiei pentru Protecţia Copilului Sector 4 ar fi cerut o sumă considerabilă de bani unei familii dispuse să înfieze bebeluşul. Femeia neagă însă acuzaţiile. 

Pe acelaşi subiect

"Acest sistem, ca să şi justifice existenţa, nu face altceva decât să-i instituţionalizeze, să-i plaseze în diferite familii sau, de ce nu, chiar mascat să-i vândă", a declarat Vişinel Bălan, fost vicepreşedinte ANPDCA. După câteva zile, mama s-ar fi răzgândit şi şi-ar fi cerut bebeluşul înapoi. "Pentru că nu şi-a mai găsit copilul la DGASPC femeia a anunţat poliţia. Pe 15 aprilie anul trecut mascaţii au făcut trei percheziţii inclusiv la familia unde era copilul. Bebeluşul a fost dat înapoi mamei, iar angajata reţinută", transmite Cristina Filip, reporter Observator.  

 Acuzaţii de muşamalizare

Femeia cercetată era chiar şefa serviciului de prevenire a separării copilului de familie. Ea trebuia să-i ofere ajutor mamei în aşa fel încât să nu-şi abandoneze pruncul. Angajata şi-a luat mai multe luni concediu, iar într-un final s-a reîntors la muncă. Dosarul penal nu a fost finalizat încă.

"A trecut un an, un an şi ceva de la incident şi noi nici astăzi nu avem o soluţie în cazul acestei doamne. Iar DGASPC nu a făcut decât să muşamalizeze şi să o ajute pe doamna să se salveze. După ce a dispărut două trei luni din peisaj a revenit pe post. De la serviciul de prevenire a separării copilului de familie, a fost transferată la adulţi", adaugă Vişinel Bălan, fost vicepreşedinte ANPDCA.

Instituţia care se ocupă cu protecţia copilului în sectorul 4 susţine că sprijină anchetatorii și condamnă cu fermitate orice încălcare a legii. Atât bebeluşul cât şi celălalt copil al femeii nevoiaşe au ajuns în grija statului. Mama a considerat că le-ar fi mai bine aşa.

Nu ar fi singurul caz, susţine fostul vicepreşedinte al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului şi Adopţie. "Angajaţi din interiorul instituţiilor mi-au mărturisit proceduri asemănătoare. Nici nu vreau să mă gândesc ce e în toată ţara", spune Vişinel Bălan. Întrebat cât valorează viaţa unui copil, acesta răspunde: "Diferă. 10.000, 15.000, 20.000". 

Dacă va fi găsită vinovată, fosta şefă a serviciului de prevenire a separării copilului de familie riscă până la cinci ani de închisoare.

Cristina Filip

Cred că profesia asta m-a ales pe mine înainte să o aleg eu pe ea. Nu întâmplător. ...

adoptie bebelus protectia copilului
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024