Şeful Poliţiei din Botoşani se ia de un elev olimpic, bătut de un grup de adolescenţi. "Trebuia să doarmă la 1 noaptea"
Teroare în centrul oraşului Botoşani! Mai mulţi minori fac legea pe străzi şi se laudă că poliţiştii nu le fac nimic. Ultima victimă este un elev olimpic de 18 ani, care a fost prins pe străzi după miezul nopţii şi snopit în bătaie. Tânărul este acum internat. La fel de şocantă este însă şi reacţia şefului Inspectoratului de Poliţie Botoşani. Comisarul şef a declarat că victima nu avea ce căuta pe străzi la ora aceea.
De Redactia Observator la 05.09.2024, 22:43Agresorii de 14 şi 15 ani se laudă cu faptele lor pe reţelele sociale şi dau asigurări că nimeni nu îi poate opri. Ultima lor victimă: un olimpic de 18 ani. Motivul: se afla în locul nepotrivit.
"Se intorcea spre casă cu unul dintre prieteni, fusese la o aniversare. Le-ar fi aruncat cu mere, ei au ignorat, apoi au venit i-au inconjurat. El avea pantaloni cu buzunare, avea impresia ca are ceva in buzunare si i-a zis sa dea ce are in buzunare", povesteşte mama victimei.
Ploaia de pumni a fost surprinsă de o cameră
A urmat o ploaie de pumni şi picioare. Camerele de supraveghere i-au surprins pe agresori cum fug după ce l-au snopit în bătaie. Tânărul a ajuns pe masa de operaţie. Minorii au fost filmaţi şi în alte dăţi cum lovesc trecătorii. După lăsarea întunericului, până şi adulţii sunt terorizaţi de grupul juvenil infracţional. "Cântă, ţipă, deci se urcă pe maşini. Nu au niciun fel de respect. Vine Poliţia Locală, se uită, poate dă şi mâna cu ei şi pleacă", spune un localnic.
- Poliţistul care s-a împuşcat în poligonul din Botoşani trecuse cu brio toate evaluările psihologice. Şi-a luat...
- Poliţist local din Suceava, găsit mort în Botoşani. S-a împuşcat în cap, într-un poligon privat din Vlădeni
- Groază la o vulcanizare din Botoșani, după ce un șofer s-a apucat să umfle singur roata. "I-am spus să se...
Chemat la prefectură pentru o discuţie pe tema violenţelor provocate de grupul de copii, şeful Inspectoratului de Poliţie Botoşani a şocat cu afirmaţiile lipsite de empatie: "Noi trebuie să vedem de ce un tânăr care trebuia să doarmă la ora 1 noaptea, nu dormea la ora 1 noaptea. (...) Ori a fost la o petrecere, ori a fost la pregătire, la chitară, la mandolină, la ce-o fi fost."
Comisarul a revenit
Ulterior, comisarul a revenit asupra declaraţiei: "Doresc să adresez scuze tânărului agresat dacă prin expunerea într-un cadru de lucru a elementelor specifice muncii de poliţie au fost generate aprecieri negative". "Mi-aş dori să mă duc să-l privesc în ochi să-i arăt conversaţiile cu copilul meu care venea în fiecare seară până în 10. Nu eu trebuie să mă simt vinovată că ies pe strada la ora aia", mărturiseşte mama băiatului.
Tânărul a solicitat ordin de protecţie împotriva agresorilor, însă poliţiştii au decis că acest lucru nu e necesar. Din cei 16 agresori din Botoşani, doar 11 au fost identificaţi până în prezent.